22.6 C
București
joi, 2 iulie 2026
AcasăSocialMeteoAvertizare meteo: vijelii, ploi torențiale și instabilitate atmosferică în toată țara

Avertizare meteo: vijelii, ploi torențiale și instabilitate atmosferică în toată țara

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de instabilitate atmosferică, vijelii și ploi torențiale, valabilă de joi, 13 martie, ora 02:00, până sâmbătă, 15 martie, ora 18:00. În această perioadă, se așteaptă averse în cea mai mare parte a țării, însoțite pe alocuri de descărcări electrice.

Joi, 13 martie, rafalele de vânt vor atinge 70 – 85 km/h în estul și vestul țării, iar în zona montană înaltă pot depăși 120 km/h, anunță ANM. Tot joi, în intervalul 06:00 – 22:00, este în vigoare un cod galben de vânt puternic, cu viteze de 50 – 60 km/h și, local, de 65 – 70 km/h. În unele zone vor fi vijelii.

Meteorologii au emis și un cod portocaliu de vânt puternic pentru intervalul 10:00 – 18:00, valabil în județele Constanța, Tulcea, Călărași (est), Ialomița (est), Brăila, Galați, Vaslui, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, Alba și zona montană a județului Cluj.

Rafalele vor ajunge la 70 – 85 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, vor depăși 90 – 110 km/h.

Cantități importante de precipitații și grindină izolat

Potrivit ANM, în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali, vestul Carpaților Meridionali și nordul Olteniei, cantitățile de apă vor fi de 15 – 25 l/mp și, local, pot depăși 40 l/mp. Pe alocuri, va cădea grindină.

Vântul va continua să sufle puternic vineri și sâmbătă, în special în zonele de munte, dar și în vestul și centrul țării.

Vremea în București: temperaturi de până la 27°C, dar și vânt puternic

Deși instabilitatea atmosferică va afecta majoritatea regiunilor, în București vremea se va menține caldă în următoarele zile.

În perioada 12 martie, ora 10:00 – 13 martie, ora 08:00, temperaturile vor fi mult mai ridicate decât cele specifice acestei perioade. Maxima va fi de 21 – 22°C, iar minima va oscila între 8 și 11°C.

Cerul va fi temporar noros, iar ploile de scurtă durată sunt posibile spre finalul intervalului.

Pentru intervalul 13 martie, ora 08:00 – 14 martie, ora 08:00, ANM prognozează intensificări ale vântului, cu rafale de 50 – 55 km/h. Maxima va atinge 24°C, iar minima se va situa între 7 și 9°C.

De vineri dimineață până sâmbătă, ora 18:00, vremea va fi predominant frumoasă și deosebit de caldă. Temperaturile maxime vor fi de 23 – 24°C, iar minimele vor ajunge la 11°C.

Sâmbătă, între orele 08:00 – 18:00, în București, temperaturile vor fi cu 15 – 16°C peste mediile multianuale, atingând valori de 26 – 27°C. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab și moderat.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Ciucu: Nu poți pune o umbrelă peste București. Primarul general spune că furtuna a generat o situație fără precedent în Capitală

Primarul general al Bucureștiului, Ciprian Ciucu, afirmă că furtuna puternică produsă în Capitală a creat o „situație fără precedent”, cu intervenții la peste 1.000...

Irina Begu a vorbit despre retragere! Răspunsul emoționant după eliminarea de la Wimbledon

Irina Begu a explicat că nu este pregătită să ia o decizie privind retragerea din tenis, după înfrângerea suferită în primul tur al turneului...

AUR a decis demararea procedurii de suspendare a președintelui Nicușor Dan și susținerea organizarea alegerilor anticipate

Consiliul Național de Conducere (CNC) al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) a decis, miercuri, în cadrul ședinței extraordinare organizate la Alexandria, în județul Teleorman,...
Ultima oră
Pe aceeași temă