2.4 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSocialAdministratieAutostrada Moldovei prinde viteză pe 11 km

Autostrada Moldovei prinde viteză pe 11 km

Premierul Ciolacu a anunțat că, până la sfârșitul anului, vor fi dați în circulație 130 de km

Premierul Ciolacu a subliniat că acest proiect de autostradă aduce beneficii pentru întreaga regiune.

„E pentru prima oară când se face dreptate în Moldova. După 30 de ani, în sfârșit, vorbim de investiții evidente atât în infrastructură, cât și în învățământul dual. S-a pornit și primul spital regional la Iași. Am văzut-o și pe doamna președinte de la Bacău. Se pornește și spitalul de la Bacău, este și spitalul de la Focșani dimensionat, totuși, într-o limită astfel încât să fie sustenabil, dar este, peste 100 milioane de euro, aproape 300 milioane de euro. Deci, reechilibrăm zonele de dezvoltare”, a spus Ciolacu.

Extinderea infrastructurii către regiunile istorice ale României va atrage noi investiții private, a mai afirmat Marcel Ciolacu.

„În momentul în care ai autostrăzi, ai eficiență, ai competitivitate automat și sunt ferm convins că viitoarea provocare vor fi încărcările și descărcările de pe autostradă, unde vor veni, cum e normal, investiții, investiții în zona privată și aici ne întoarcem la acel plan pe care îl avem pe următorii patru ani de reindustrializare, de investiție în zona de procesare și mergem astăzi cu domnul președinte, o să merg la o fabrică deja celebră în Vrancea și în Focșani de procesare în industria alimentară”, a mai spus premierul.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a ținut să precizeze că, pe unul dintre loturi, au lucrat, la un moment dat, 3.200 de muncitori și peste 1.000 de utilaje. Mai mult, proiectul A7, finanțat prin PNRR, este realizat de o companie cu capital 100% românesc, coordonată de un constructor român. Grindeanu a mai declarat că lucrările sunt într-un stadiu avansat și pe segmentul dintre Bacău și Pașcani, ceea ce aduce România mai aproape de finalizarea întregului traseu al Autostrăzii A7, până la granița cu Ucraina. Ministrul Grindeanu a reamintit și de planul pentru drumul expres Craiova-Pitești, unde se lucrează pentru a finaliza tronsoanele, până la sfârșitul anului.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Radu Drăgușin a impresionat în Europa League. Nota primită de fundașul român

Radu Drăgușin a avut o prestație solidă în partida dintre Rangers și Tottenham, încheiată la egalitate, scor 1-1, în etapa a 6-a din faza...

Israelul analizează posibilitatea unui atac asupra instalațiilor nucleare iraniene

Israelul explorează opțiunea de a lovi instalațiile nucleare ale Iranului, considerând că actualul context geopolitic oferă o oportunitate favorabilă, potrivit unui raport publicat de...

Top 5 cadouri Xiaomi pentru tine și cei dragi și o invitație la întâlnire cu tehnologia

De Crăciun, Xiaomi vine cu ideile perfecte de cadouri, pentru tine, pentru familia ta și pentru cei mai buni prieteni patrupezi care-ți sunt mereu...
Ultima oră
Pe aceeași temă