Și celelalte metale prețioase au urmat aceeași tendință: argintul a pierdut 3,6%, platina a scăzut cu 0,4%, iar paladiul a coborât cu 1,8%
Prețul aurului a coborât luni sub nivelul psihologic de 4.000 de dolari pe uncie, odată cu diminuarea tensiunilor comerciale dintre Washington și Beijing, care a redus interesul investitorilor pentru activele considerate sigure. În paralel, piețele financiare se pregătesc pentru decizia Rezervei Federale, privind dobânda de politică monetară, potrivit Reuters.
Cotația spot a metalului prețios a scăzut cu 2,7%, ajungând la 4.002,29 dolari pe uncie, după un minim intraday de 3.970,81 dolari, cel mai scăzut nivel din 10 octombrie. Pe piața futures, contractele cu livrare în decembrie au închis în declin de 2,9%, la 4.019,70 dolari.
„O eventuală înțelegere comercială între Statele Unite și China reduce presiunea de refugiu din piețe, ceea ce afectează cererea de aur”, a explicat David Meger, directorul diviziei de metale de la High Ridge Futures.
Aurul, care atinsese un maxim istoric de 4.381,21 dolari pe 20 octombrie, a pierdut peste 3% în ultima săptămână, pe măsură ce semnalele de apropiere între cele două economii majore s-au intensificat. Negociatorii americani și chinezi au ajuns duminică la un cadru de principiu pentru suspendarea noilor tarife și pentru relaxarea restricțiilor privind exporturile de pământuri rare.
În acest context, investitorii estimează cu o probabilitate de 97% că Fed va decide miercuri o reducere de 0,25 puncte procentuale a dobânzii de referință. Deși, în mod tradițional, un mediu cu dobânzi mai mici susține prețul aurului, analiștii avertizează că volatilitatea recentă rămâne ridicată. Capital Economics a revizuit prognoza pentru sfârșitul lui 2026 la 3.500 de dolari pe uncie, apreciind că avansul de 25% din ultimele luni nu poate fi menținut.
Și celelalte metale prețioase au urmat aceeași tendință: argintul a pierdut 3,6%, ajungând la 46,85 dolari pe uncie, platina a scăzut cu 0,4%, până la 1.592,03 dolari, iar paladiul a coborât cu 1,8%, până la 1.402,98 dolari pe uncie.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube