21 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSocialMeteoAtenționare de intensificări ale vântului, pentru jumătate din țară. HARTA

Atenționare de intensificări ale vântului, pentru jumătate din țară. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului ce va viza la început trei sferturi din ţară şi apoi jumătate din teritoriu, inclusiv Municipiul Bucureşti, timp în care în zona montană înaltă se vor semnala viscol şi ninsori, valabile până duminică seara.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 11 noiembrie, ora 17:00 – 12 noiembrie, ora 8:00, vântul va avea intensificări în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Transilvaniei, cu viteze de 55 – 65 km/h şi izolat de peste 70 km/h. În zona montană vor fi precipitaţii mixte, iar la peste 1.400 de metri altitudine vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ (20 – 30 l/mp) şi se va depune strat de zăpadă mai consistent în Carpaţii Orientali.

ANM weather forecast for November 12, 2023

Tot la munte vor fi rafale de 60 – 80 km, iar la altitudini mai mari de 1.700 de metri, peste 90 – 100 km/h şi vor fi perioade cu viscol şi vizibilitate scăzută.

Image of ANM announcement for 11th November 2023

ANM precizează că unele intensificări ale vântului cu viteze de 45 – 55 km/h vor fi şi în restul teritoriului. În dimineaţa zilei de duminică, în zonele joase din estul Transilvaniei şi Maramureş, trecător vor fi precipitaţii mixte.

Conform prognozei de specialitate, pe parcursul zilei de duminică, între orele 8:00 – 18:00, vântul va continua să aibă intensificări în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Transilvaniei, cu viteze de 55 – 65 km/h, izolat peste 70 km/h.

În zona Carpaţilor Orientali va ninge moderat cantitativ (10 – 15 l/mp) şi se va depune strat de zăpadă. La munte vor fi rafale de 60 – 80 km, iar la altitudini mai mari de 1.700 de metri, de peste 90 – 110 km/h şi vor fi perioade cu viscol şi vizibilitate scăzută. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Gabriela Firea își depune candidatura la funcția de primar general, în prezența lui Ciolacu

Gabriela Firea își depune oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei, în ziua de duminică, 28 aprilie 2024. Evenimentul se va desfășura la...

Gabriela Firea își depune candidatura la funcția de primar general, în prezența lui Ciolacu

Gabriela Firea își depune oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei, în ziua de duminică, 28 aprilie 2024. Evenimentul se va desfășura la...

Mesaje de Florii 2024 // Cele mai frumoase urări pe care le puteți face sărbătoriților

Mesaje de Florii 2024// Duminica Floriilor este celebrată cu o săptămână înainte de Paște, adică pe 28 aprilie, și este un prilej de sărbătoare...
Ultima oră
Pe aceeași temă