11.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăInternaționalAtac la o școală din Uganda: 40 de persoane ucise de militanți...

Atac la o școală din Uganda: 40 de persoane ucise de militanți care au legătură cu gruparea Statul Islamic

Aproximativ 40 de persoane, majoritatea elevi, au fost ucise într-o școală din vestul Ugandei de către rebeli care au legături cu gruparea Stat Islamic, notează BBC.

Alte opt persoane rămân în stare critică în urma atacului asupra școlii secundare Lhubiriha din Mpondwe.

Forțele Democratice Aliate (ADF) – o grupare ugandeză cu sediul în Republica Democrată Congo (RDC) – au fost învinuite pentru atacul de vineri.

Tragedie în Uganda!

Multe dintre cadavre au fost transferate la Spitalul Bwera, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției naționale, Fred Enanga.

Atacul a avut loc vineri, în jurul orei locale 23:30 (20:30 GMT), la școala din districtul Kasese, în vestul Ugandei.

La școală învață peste 60 de persoane, dintre care majoritatea locuiesc acolo.

Rebelii ADF au incendiat un dormitor, iar un depozit de alimente a fost, de asemenea, jefuit, a declarat Enanga.

Unii dintre băieți au fost arși sau uciși cu topoare, a declarat presei generalul-maior Dick Olum din armata ugandeză.

Fetele au fost răpite de către grup.

Unele dintre cadavre ar fi fost grav arse, iar pentru a le identifica va trebui să se efectueze teste ADN.

Atacatorii ar fi incendiat saltelele elevilor și se crede că ar fi detonat și bombe în regiune.

Este posibil ca printre morți să se afle și membri ai comunității. Mai mulți studenți sunt încă dați dispăruți.

Soldații îi urmăresc pe insurgenții ADF spre parcul național Virunga din RDC – cel mai vechi și mai mare parc național din Africa, care găzduiește specii rare, inclusiv gorile de munte.

“Forțele noastre urmăresc inamicul pentru a-i salva pe cei răpiți și pentru a distruge acest grup”, a declarat pe Twitter purtătorul de cuvânt al apărării, Felix Kulayigye.

Armata ugandeză a desfășurat, de asemenea, avioane pentru a ajuta la urmărirea grupului rebel.

Uganda și RDC au desfășurat operațiuni militare comune în estul Congo pentru a preveni atacurile ADF.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Prințul de Wales întrebat despre soție și copii: „Toţi sunt bine, mulţumesc. Da, suntem bine”

„ Vă supăraţi dacă vă întreb cum se simt soţia şi copiii dumneavoastră?" a fost întrebat prinţul de Wales de o femeie, potrivit actualitate.org. El...

Zelenski vede Ucraina membru în NATO cu o condiție majoră

Președintele Volodimir Zelenski consideră că Ucraina nu va putea deveni membru NATO până când nu va câștiga războiul cu Rusia, conform observatornews.ro. Secretarul general al...

ONU încearcă să împiedice “o tragedie fără margini” în oraşul Rafah

Responsabilul ONU pentru situaţii umanitare de urgenţă Martin Griffiths a avertizat marţi, într-o declaraţie, că o operaţiune la sol a armatei israeliene în oraşul...
Ultima oră
Pe aceeași temă