0.5 C
București
joi, 20 ianuarie 2022
AcasăSpecialAtac la libertatea religioasă cu certificatul verde și ghidul CE

Atac la libertatea religioasă cu certificatul verde și ghidul CE

Libertatea religioasă este pusă în discuție când se apropie sărbători importante, chiar dacă s-a promis că certificatul verde nu va condiționa acest drept fundamental.

O măsură care să prevadă intrarea în biserică doar pe bază de certificat verde este în dezbatere în acest moment, declara recent premierul Nicolae Ciucă.

Dezbaterea a avut loc la Templul Coral din București și a fost organizată pe fondul unei rate scăzute de vaccinare anti-COVID.

Premierul a mai declarat că reprezentanții celor 18 culte religioase din România au cerut ca oamenii „să poată beneficia de libertatea de a participa la slujbe fără să se impună obligativitatea certificatului verde”.

„Am cerut sprijinul cultelor pentru a salva vieți. Discuția a fost dacă vaccinarea este singura soluție. Iar răspunsul a fost cât se poate de ferm și clar. Vaccinarea este o soluție, iar cea de-a doua, complementară vaccinării, este comportamentul. Iar prin comportament înțelegem respectul față de sine, față de comunitate, față de tot ceea ce înseamnă dorința de a salva vieți”, a declarat premierul, după întâlnire.

La rândul său, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, susține că decizia care urmează să fie luată în privința certificatului trebuie să fie înțeleasă și respectată de toată lumea.

„Cred că atunci când vom lua o decizie, care va fi o decizie politică, ea trebuie luată în urma unui mecanism consultativ și incluziv, adică nu trebuie să fie o decizie discreționară, trebuie să fie o decizie care să fie cunoscută, înțeleasă și respectată de toată lumea, iar libertatea religioasă reprezintă unul dintre elementele de bază. Nu putem discuta doar de faptul că există acces la magazinele de strictă necesitate, noi credem că și accesul la serviciile religioase trebuie să țină cont de acest lucru”, a declarat Rafila.

Nu vom utiliza certificatul verde la slujbele religioase, anunța mai clar vineri ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. „Părerea este unanimă. Rolul educativ al bisericii în respectarea regulilor generale poate să contribuie la controlul pandemiei”, declara el.

Odată cu introducerea obligativității certificatului verde la diverse activități și instituții publice, bisericile și lăcășurile de cult au fost exceptate de la această regulă.
S-a considerat că activitățile religioase și spirituale sunt esențiale la fel ca mersul la magazinul alimentar sau la farmacie: hrana pentru trup și hrana pentru suflet nu poate fi condiționată de aproape nimic.



În octombrie, libertatea religioasă a fost respectată și certificatul verde a fost nu a fost impus pentru astfel de activități


Raed Arafat spunea, în octombrie, că decizia potrivit căreia certificatul verde să nu fie obligatoriu pentru participarea la slujbe și la alte reuniuni religioase a fost luată în unanimitate, în cadrul CNSU.
Întrebat de ce s-a ajuns la o astfel de decizie, Raed Arafat a răspuns: „Este o decizie, s-a discutat și s-a hotărât că pentru această activitate este una esențială dintr-un anumit punct de vedere, cum este să te duci la alimentară sau la farmacie”.

În octombrie, activitatea era esențială, acum în decembrie, când vaccinarea nu merge foarte bine, apare din nou ideea că biserica și cultele religioase sunt responsabile cumva de acest lucru.
Și chiar imediat după Ziua Națională a României când toți politicienii au făcut apel la unitate și la toleranță.
În România, nici o minune nu ține mai mult de o zi, se pare.
Replica Bisericii Ortodoxe Române a venit repede.

Potrivit lui Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, accesul într-un spațiu sacru, unul al ordinii și decenței prin excelență, pentru a te ruga, adică pentru a-ți manifesta concret fundamentala libertate religioasă, nu poate fi condiționat, inclusiv din rațiuni practice, nu doar morale, de un document menit să introducă contextual un plus de protecție și ordine în spații care chiar au nevoie de acesta.

„Cultele religioase sunt cele care nu doar au pledat, dar au și respectat și vor respecta exemplar măsurile de prevenție recomandate de autoritățile medicale, deci tot ele se vor îngriji responsabil ca membrii lor să rămână repere de civism și implicare în protejarea sănătății aproapelui. E datoria lor morală și spirituală”, mai spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Discuția despre condiționarea libertății religioase în România vine chiar în momentul când Comisia Europeană a propus, printr-un ghid intern de comunicare, dintr-o perspectivă ideologică sintetizând la linie toate punctele comune ale neo-marxismului, corectitudinii politice și ale nihilismului demolator de model maoist numit „cancel culture” interzicerea în uzul organizațional al CE a unor cuvinte sacre pentru fiecare creștin precum „Crăciun”, „Nașterea Domnului” ori „Fecioara Maria”.

Din fericire, documentul a fost retras, dar putem să remarcăm cum în preajma marilor sărbători ale creștinătății, cum este acum Nașterea Domnului, discuția despre libertatea religioasă provoacă tot mai multe îngrijorări în rândul creștinilor.

„ Dacă nu ești tare ca o stâncă în credința ta creștină, atunci lumea te va zdrobi. Dar, dacă ești, atunci aceasta este stânca solidă de care se va zdrobi acea lume.”, afirmă Rod Dreher, un jurnalist american de orientare conservatoare, ajuns în sânul Bisericii Ortodoxe, în cartea „ Să nu trăim în minciună!- un manual pentru disidenții creștini”.

Astfel de opreliști au creat solidaritate și au reprezentat o reală opoziție în anii întunecați ai comunismului.

Atacul la libertatea religioasă prin fluturarea unui act ca certificatul verde sau ghidul Comisiei Europene prin care se scot din uzul intern cuvinte și expresii sacre creștine, sunt încercări prin care credința, în mod paradoxal, devine mai puternică.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Camera de Comerț și Industrii a României, mesaj viral în online: „Je suis Ciucă”

Un mesaj publicat, miercuri, de Camera de Comerț și Industrii a României a ajuns viral în online: „Camera de Comerț și Industrie a României...

Ministrul Muncii anunță noi măsuri pentru angajați, în pandemie – VIDEO

Guvernul a pregătit noi măsuri pentru angajați și liberi profesioniști afectați în pandemie, astfel aceștia vor primi ajutor de până la 75% din venitul...

Prețul petrolului a atins un nivel record după anul 2014

Prețul petrolului a crescut miercuri pentru a patra zi, ajungând la cel mai mare nivel după anul 2014, după ce un incendiu la...
Ultima oră
Pe aceeași temă