10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAsociația Jucătorilor Profesioniști cere judecarea mai rapidă a apelului declarat de Simona...

Asociația Jucătorilor Profesioniști cere judecarea mai rapidă a apelului declarat de Simona Halep

Asociația Jucătorilor de Tenis Profesioniști (PTPA) a solicitat urgentarea procedurii de apel pe care a inițiat-o Simona Halep împotriva acuzației de dopaj la adresa ei.

PTPA a transmis acest mesaj în urma unui interviu acordat de Halep la data de 27 aprilie 2023. În interviu, Halep anunța că, abia pe 28 mai 2023, ar putea fi din nou audiată. Halep este supendată din activitatea competițională pe toată perioada în care apelul ei este tergiversat. În luna mai 2023 se împlinesc opt luni de când Simona nu mai participă la concursuri.

 “Unul dintre principiile Asociației Jucătorilor de Tenis Profesioniști este acela că jucătorii trebuie să aibă reguli anti-doping corecte. Acest principiu include și analiza la timp a procesului de judecare. Suntem cu totul alături de jucători atunci când aceștia își exercită dreptul la apel, iar forurile decizionale trebuie să se miște cu rapiditate în rezolvarea cazului. Sportivii nu primesc înapoi timpul pierdut, nici măcar în cazul unui apel câștigat”, subliniază comunicatul PTPA.

Asociația Jucătorilor Profesioniști este acuzată că, în realitate, nu face nimic pentru Simona

Comunicatul PTPA a fost publicat la 28 aprilie, la o zi după interviul Simonei. “Deci ați răspuns abia după ce Simona Halep n-a mai avut de ales decât să facă publică întârzierea sistematică a audierii ei? Continuați să amânați cazul ei pentru a fi reaudiată. Nicio scuză”, este una dintre replicile primite de PTPA.

Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) a anunțat, drept reacție la interviul acordat de Halep, că nu este implicată în analizarea cazului ei. ITF afirmă că programul antidoping este gestionat de o altă structură – Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA).

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă