19.6 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăInternaționalArmata SUA oferă protecție cibernetică Republicii Moldova

Armata SUA oferă protecție cibernetică Republicii Moldova

Un important comandant din armata SUA, generalul maior William J. Hartman, va ajunge în Republica Moldova.

Anunțul privind această vizită a fost transmis de Ambasada Statelor Unite în Republica Moldova.

“În această săptămână, Ambasada SUA îl va saluta în Republica Moldova pe Generalul-Maior William J. Hartman, Comandantul Forței Naționale a SUA pentru Misiuni Cibernetice. Generalul Hartman ocupă funcția actuală din august 2019. În timpul aflării sale în Republica Moldova, acesta se va întâlni cu oficiali pentru a discuta cooperarea dintre Statele Unite și Republica Moldova în contracararea amenințărilor cibernetice noi și emergente”, precizează mesajul postat pe internet de Ambasada SUA.

Vizita generalului Hartman se înscrie în seria acțiunilor realizate de SUA pentru a sprijini Republica Moldova în fața unor posibile atacuri ale Rusiei. Un anunț public privind sprijinul pentru Republica Moldova lansase chiar președintele Biden, la 21 februarie 2023. Ambasadorul SUA la Chișinău, Kent Logsdon, a avut deja o întâlnire cu noul premier al Republicii Moldova, Dorin Recean.

Forța de Misiuni Cibernetice din Armata SUA execută misiuni defensive dar și ofensive

Generalul Hartman, provenit din US Army, ar fi cel mai important ofițer american care ajunge în Republica Moldova. El este ofițer de infanterie și este specializat în informații militare.

În ultimele luni, pe măsură ce Republica Moldova a acordat sprijin Ucrainei, amenințările Rusiei împotriva Republicii Moldova s-au accentuat. Despre aceste amenințări a vorbit inclusiv președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Prăpăd în rândul antreprenorilor. A crescut cu 40% numărul firmelor radiate

Un număr de 25.292 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele trei luni din 2024, cu 40,53% mai multe comparativ cu...

Zelenski vede Ucraina membru în NATO cu o condiție majoră

Președintele Volodimir Zelenski consideră că Ucraina nu va putea deveni membru NATO până când nu va câștiga războiul cu Rusia, conform observatornews.ro. Secretarul general al...
00:01:33

Creștere alarmantă a persecuțiilor în Venezuela în contextul Alegerilor Prezidențiale, avertizează ONG-uri și Experți ONU

Un grup pentru drepturile omului și experți ai ONU au denunțat marți o "creștere alarmantă a disparițiilor forțate" în Venezuela înaintea votului prezidențial din...
Ultima oră
Pe aceeași temă