12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalArmata israeliană afirmă că a găsit "muniţie, arme şi echipamente militare" ale...

Armata israeliană afirmă că a găsit “muniţie, arme şi echipamente militare” ale Hamas în spitalul Al-Shifa din Gaza

Armata israeliană a anunţat miercuri că a găsit “muniţie, arme şi echipamente militare” ale Hamas în spitalul Al-Shifa din Gaza, unde a efectuat în cursul zilei o “operaţiune ţintită”, susţinând că gruparea islamistă palestiniană îl foloseşte drept centru strategic şi dispune de o infrastructură de tuneluri sub clădiri, relatează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.ro.

“Avem dovada că spitalul era folosit în scopuri militare şi teroriste, contrar legilor internaţionale”, a declarat presei purtătorul de cuvânt militar Daniel Hagari.

Simultan, armata israeliană a difuzat un video despre care afirmă că arată unele din materialele descoperite într-o clădire neprecizată din cadrul vastului complex spitalicesc, inclusiv arme automate, grenade şi muniţie.

Ministerul sănătăţii al Hamas a afirmat în schimb că armata israeliană “nu a găsit nici arme, nici echipamente” militare la spitalul respectiv, precizând că “nu autorizează” prezenţa armelor în facilităţile sale.

Mişcarea islamistă a respins anunţul israelian ca fiind “minciuni şi propagandă ieftină”.

Potrivit unui jurnalist colaborator al AFP, soldaţii şi tancurile israeliene s-au retras miercuri seara din spitalul Al-Shifa şi s-au poziţionat în jurul complexului medical respectiv.

Situat în vestul oraşului Gaza, nu departe de Marea Mediterană, spitalul Al-Shifa a fost în ultimele zile unul din obiectivele luptelor între armata israeliană şi forţele palestiniene, fiind deosebit de important pentru Israel, care a promis că va “nimici” gruparea Hamas aflată la putere în Fâşia Gaza, după atacul sângeros al acesteia din 7 octombrie, urmat de ample represalii israeliene.

Conform ONU, în spital se află circa 2.300 de oameni – pacienţi, personal medical şi civili palestinieni strămutaţi.

Armata israeliană nu a menţionat miercuri dacă au fost găsite eventuale intrări în tuneluri din spital, purtătorul de cuvânt citat afirmând că cercetările vor continua “într-un mod precis şi în conformitate cu informaţiile, pentru a obţine noi detalii şi a descoperi mai multe dotări”.

Luni, soldaţi israelieni au pătruns în spitalul pediatric Rantissi, difuzând ulterior un video cu armele despre care au spus că erau depozitate de Hamas în subsolul clădirii.

Armata israeliană a luat cu asalt Hamas în cel mai mare spital din Gaza, Al-Shifa

Armata israeliană a declarat că forţele sale desfăşoară o operaţiune miercuri împotriva Hamas în cel mai mare spital din Gaza, Al-Shifa, informează Reuters, preluat de agerpres.ro.

Într-o declaraţie, armata israeliană a comunicat următoarele:”Pe baza informaţiilor secrete şi a unei necesităţi operaţionale, forţele IDF efectuează o operaţiune precisă şi ţintită împotriva Hamas într-o anumită zonă a Spitalului Al-Shifa”.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă