29.4 C
București
sâmbătă, 11 iulie 2026
AcasăSocialEvenimentArestat preventiv pentru că și-a agresat sexual fiica vitregă

Arestat preventiv pentru că și-a agresat sexual fiica vitregă

Un bărbat de 35 de ani, din localitatea Cornești, județul Dâmbovița, a fost arestat preventiv, pentru că și-a agresat sexual fiica vitregă, în vârstă de 14 ani.
Cercetările sunt efectuate de polițiști de la Secția nr. 3 Poliție Rurală Butimanu, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște.

Potrivit oamenilor legii, în data 11 septembrie, în timp ce se afla acasă, o fată de 14 ani, din Cornești, a fost agresată sexual de tatăl vitreg.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar vineri a fost prezentat Judecătoriei Târgoviște, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.

Alin Ion
Alin Ion
Alin este un jurnalist din Târgu Jiu cu o vastă experiență în domeniul presei scrise și audiovizuale. Absolvent al Colegiului Național "Spiru Haret" din Târgu Jiu și licențiat al Facultății de Filosofie-Jurnalism. Alin și-a început cariera ca reporter la „Ora Gorjului" în 1998. A deținut poziții de redactor-șef la publicații precum „Informația Gorjului" și "Gazeta de Sud", redacția Tg. Jiu, posturile Gorj Tv și Radio Târgu Jiu, șef de redacție Tg. Jiu la Adevărul de Seară și a colaborat ca corespondent pentru publicații importante, inclusiv "Evenimentul Zilei" și "Adevărul", unde a publicat mii de articole. De asemenea, a fost realizator de emisiuni radio și TV, și a primit numeroase distincții, inclusiv premiul „Cel mai bun jurnalist" în cadrul Galei Premiilor Antena 1 Târgu Jiu. În prezent, Alin este redactor la Gorj Online și realizator de emisiuni la Radio Accent și Accent TV.
Cele mai citite

Siegfried Mureșan: România a ajuns peste media UE la absorbția fondurilor europene

Siegfried Mureșan a susținut că dezvoltarea economică nu poate fi bazată pe stimularea consumului prin cheltuieli publice, ci pe investiții și pe sprijinirea mediului...

Mii de imigranți riscă să-și piardă locurile de muncă în SUA

Companiile au fost prinse în haos, după schimbarea regulilor privind protecția temporarăAngajatorii din Statele Unite se pregătesc să concedieze sute de mii de lucrători...

Vreme ideală la Eforie Nord: Marea s-a încălzit, iar salvamarii îi așteaptă pe turiști pe plajă

Salvamarii îi sfătuiesc pe cei care intră în mare să înoate doar în sectoarele supravegheate și să îi supravegheze permanent pe copiiTuriștii aflați...
Ultima oră
Pe aceeași temă