17.4 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăInternaționalCriza din IranArabia Saudită cere sprijinul SUA împotriva rebelilor Houthi

Arabia Saudită cere sprijinul SUA împotriva rebelilor Houthi

Prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a discutat luni, la Jeddah, despre situația din regiune cu amiralul Brad Cooper, șeful Comandamentului central american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), potrivit presei de stat saudite, citate de Reuters.

Întâlnirea are loc pe fondul intensificării confruntărilor cu rebelii Houthi din Yemen, aliați ai Iranului.

Cu câteva zile înainte, surse citate de Reuters au afirmat că prințul saudit i-ar fi solicitat președintelui american Donald Trump sprijin militar împotriva grupării.

Washingtonul nu a acceptat până acum o intervenție directă în Yemen. Trump a confirmat că a discutat cu Mohammed bin Salman și a spus că și rebelii Houthi au transmis Statelor Unite un apel pentru neimplicare.

Potrivit surselor Reuters, administrația americană a promis însă Riadului informații și sprijin pentru identificarea și atacarea unor ținte.

Houthi susțin că au lansat zeci de rachete și drone

Rebelii Houthi au anunțat luni un nou atac asupra sudului Arabiei Saudite. Purtătorul de cuvânt militar al grupării, Yahya Saree, a declarat că au fost lansate „zeci de rachete balistice şi drone” împotriva unor obiective militare.

Potrivit acestuia, atacul a vizat baza aeriană King Khalid din Khamis Mushait, inclusiv hangare pentru avioane de luptă, instalații radar, piste și depozite de muniții.

„Operaţiunea a provocat pierderi semnificative acestei baze”, a afirmat Saree.

El a susținut că atacurile asupra teritoriului saudit vor continua atât timp cât Riadul „persistă în agresiunea sa nedreaptă împotriva poporului nostru”. Rebelii afirmă că Arabia Saudită a efectuat 300 de lovituri asupra Yemenului în ultimele cinci zile.

Autoritățile saudite nu au confirmat până acum atacurile.

Alerte în mai multe regiuni din Arabia Saudită

Apărarea Civilă saudită a emis alerte pentru regiunile Abha, Khamis Mushait, Najran și Jizan. Noi avertizări au apărut luni dimineață în Khamis Mushait și Abha, dar au fost ulterior ridicate.

Săptămâna trecută, atacurile cu rachete și drone ale Houthi au rănit zeci de persoane în sudul Arabiei Saudite și au dus la închiderea temporară a unor instalații petroliere, potrivit autorităților saudite.

Bab el-Mandeb, noul punct de tensiune

Houthi, susținuți de Iran, au anunțat în iulie o blocadă maritimă împotriva Arabiei Saudite, cu petrolierele saudite printre țintele vizate.

În ultimele zile, rebelii au avansat în fața forțelor guvernamentale yemenite și au preluat portul Mokha și alte zone de pe coasta Mării Roșii.

Astfel, gruparea și-a consolidat poziția în apropierea strâmtorii Bab el-Mandeb, una dintre principalele rute maritime dintre Marea Roșie și Oceanul Indian.

Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Alexandru Stoica anunță lansarea programului START Reforma Administrativă. Ce priorități are Ministerul Dezvoltării

Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a anunțat miercuri, la preluarea mandatului, că reforma administrației publice, încheierea proiectelor finanțate prin PNRR și reducerea procedurilor birocratice vor...

Protestele din Franța afectează fotbalul! Primul meci amânat după violențele care au zguduit țara

Liga Profesionistă de Fotbal din Franța a anunțat amânarea partidei Montpellier – Red Star, din etapa a zecea a Ligue 2, pe fondul noilor...

Djokovic, obligat să lupte pentru Torino! Situația neobișnuită care i-a surprins pe americani

Novak Djokovic, în vârstă de 39 de ani, se află într-o situație neobișnuită în finalul sezonului 2026, fiind nevoit să acumuleze puncte la turneele...
Ultima oră
Pe aceeași temă