24.2 C
București
miercuri, 8 iulie 2026
AcasăSocialEvenimentAngajații Șantierului Naval Mangalia protestează din nou, din cauza salariilor restante

Angajații Șantierului Naval Mangalia protestează din nou, din cauza salariilor restante

Sindicatele spun că angajații se află într-o situație critică, fără bani pentru hrană sau facturi, și că refuză să mai lucreze „pe burta goală”

Sute de angajați ai Șantierul Naval Mangalia au organizat joi un protest spontan în curtea unității, nemulțumiți că nu și-au primit salariile de peste trei luni. Liderul Sindicatul Liber Navalistul, Laurențiu Gobeajă, a explicat că restanțele salariale ar fi trebuit achitate după modificarea legislației privind Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, dar normele de aplicare ale OUG 6/2026 nu au fost încă adoptate, scrie Agerpres.

„Treizeci de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței se împlinesc pe 19 martie, dar nu avem certitudinea că Guvernul va adopta astăzi normele astfel încât societatea să poată depune cererea la AJOFM și drepturile salariale să fie plătite din fondul de garantare”, a declarat Gobeajă.

Acesta a mai atras atenția că angajații se află într-o situație critică, fără bani pentru hrană sau facturi, și că refuză să mai lucreze „pe burta goală”. Reprezentantul sindical a amintit că Guvernul promisese adoptarea normelor în două săptămâni după întâlnirea cu ministrul Economiei, pe 2 martie, dar termenul a fost depășit fără soluții. Un protest similar a avut loc recent, pe 27 februarie, evidențiind nemulțumirea continuă a angajaților față de întârzierile salariale și blocajele administrative.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Vreme severă în aproape toată țara: vijelii, grindină și ploi torențiale sub avertizare cod galben

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri avertizări Cod galben de instabilitate atmosferică pentru cea mai mare parte a țării. În prima etapă,...

Rusia înăsprește regulile pentru muncitorii străini. Veniturile vor decide dacă pot rămâne în țară

Camera inferioară a Parlamentului Rusiei, Duma de Stat, a adoptat miercuri un pachet amplu de modificări legislative care condiționează dreptul muncitorilor migranți și al...

NATO accelerează înarmarea: cinci state vor depăși încă din 2026 noua țintă de cheltuieli pentru apărare

Datele NATO arată că Statele Unite vor aloca în acest an 3,17% din PIB pentru apărare, în timp ce Germania va ajunge la 2,69%,...
Ultima oră
Pe aceeași temă