15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSocialJustițieAndrew Tate este acuzat de viol și trafic de persoane

Andrew Tate este acuzat de viol și trafic de persoane

Controversatul influencer Andrew Tate a fost acuzat în România de viol și constituirea unui grup infracțional organizat în vederea comiterii a infracțiunii de trafic de persoane.

Fratele său Tristan și doi asociați sunt, de asemenea, acuzați. Toți au negat acuzațiile, notează BBC.

Frații Tate au fost arestați pentru prima dată în decembrie, în București.

În martie, au fost mutați din arest preventiv în arest la domiciliu, în urma unei decizii a unui judecător român.

În rechizitoriul depus la Tribunalul București se spune că cei patru inculpați au format un grup infracțional organizat în 2021 pentru trafic de persoane în România, dar și în alte țări, inclusiv în SUA și Marea Britanie.

Acesta numește șapte presupuse victime despre care spune că au fost recrutate de frații Tate prin promisiuni false de dragoste și căsătorie, cunoscută și sub numele de metoda “loverboy”.

Presupusele victime au fost ulterior duse în clădiri din județul Ilfov, unde au fost intimidate, plasate sub supraveghere și control permanent și obligate să presteze servicii în fața camerelor web, potrivit unui comunicat al procurorilor români.

Unul dintre inculpați este acuzat că a violat o femeie de două ori în martie 2022, adaugă comunicatul.

Procesul nu va începe imediat și este de așteptat să dureze mai mulți ani.

Un judecător român are acum la dispoziție 60 de zile pentru a inspecta dosarele înainte de a putea fi trimise în judecată.

Există, de asemenea, acuzații separate care sunt încă în curs de investigare și care ar putea duce la o punere sub acuzare separată, inclusiv spălare de bani și trafic de minori.

În 2016, Andrew Tate, un fost kickboxer britanico-american, a fost eliminat din emisiunea britanică “Big Brother” din cauza unei înregistrări video în care părea să atace o femeie.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă