19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăȘtirile zileiAnca Dragu, propunerea USR-PLUS pentru președinția Senatului

Anca Dragu, propunerea USR-PLUS pentru președinția Senatului

„O vom avea pe Anca Dragu la Senat, care va lucra în parteneriat cu Ludovic Orban la Camera Deputaţilor, deci suntem pregătiţi să ne asumăm guvernarea, să ne asumăm conducerea politică executivă a României şi în Parlament, aşa cum am spus în campanie, şi să demonstrăm că USR-PLUS este un partid serios, cu oameni competenţi. Important va fi în perioada următoare să ne împărţim resursele umane pe care le avem în partid.”, a anunțat Dacian Cioloș, liderul PLUS, citat de Agerpres.

În ceea ce privește cel care va conduce Ministerul Sănătății, Vlad Voiculescu, propus și susținut înaintea alegerilor locale din septembrie pentru o funcție de viceprimar al Primăriei Capitalei, este alegerea echipei USR-PLUS.

„Propunerea noastră va fi Vlad Voiculescu pentru Sănătate, are experienţă pe acest domeniu, a mai asumat acest portofoliu. A promovat partea de sănătate din programul nostru, deci e, cumva, o propunere firească. Mai avem şi alţi oameni în USR-PLUS capabili să asume un astfel de domeniu, dar Vlad Voiculescu este cel care este în pole position.”, a adăugat Dacian Cioloș.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă