Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, și-a găsit un aliat în Lion Capital (fosta SIF Banat-Crișana). Împreună, aceștia au reușit să blocheze mandatul de lungă durată al companiei americane Franklin Templeton, pregătind terenul pentru o „soluție locală” de management pentru Fondul Proprietatea.
Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor de la Fondul Proprietatea (FP) care a avut loc joi a marcat începutul sfârșitului pentru epoca Franklin Templeton în România. Deși administratorul american a livrat ani la rând randamente consistente și distribuții masive de cash, acesta se confruntă acum cu o barieră politică și administrativă de netrecut.
Propunerea pentru un mandat de 4 ani a fost respinsă, lăsând loc unei variante de compromis, dar extrem de limitative: un mandat de tranziție de doar un singur an.
Decizia este în acord cu propunerea statului care a fost făcută prin intermediul Ministerului Finanțelor, acționar cu o participație de 11,57% din capitalul social la Fondul Proprietatea. Este aparent o opțiune care să asigure o tranziție mai atenuată a managementului către o altă entitate, variantă neconturată, dar foarte probabil o soluție locală. Mai exact, către Lion Capital, compania deținută de Drăgoi, care potrivit informațiilor Profit a cumpărat în tranzacțiile de tip deal de la jumătatea lunii cu acțiuni FP și ar urma să acționeze pe aceeași direcție cu Ministerul Finanțelor pentru găsirea unei formule de management al Fondului.
Lion Capital (LION) este cumpărătorul în tranzacțiile de tip deal din data de 13 februarie în care au fost schimbate, la un preț de 0,7500 lei/acțiune, cu aproape 10% peste piață, un număr de 105,52 milioane acțiuni, echivalent cu 3,29% din totalul titlurilor și cu suma de 79,14 milioane lei.
Lion Capital ar fi ajuns la o deținere de 9,40% din drepturile de vot care, adăugată la cele de aproximativ 12% ale Ministerului Finanțelor, au reușit să dea un cumul de voturi superior jumătății cvorumului de 39,24% din drepturile de vot întrunit la AGA din septembrie 2025, care a aruncat în aer procesul de selecție anterior care a dat favorit la administarea FP consorțiul dintre jucătorul local ROCA și fondul luxemburghez IRE AIFM HUB.
Voturile cumulate ale Lion Capital și Ministerului Finanțelor au putut înclina balanța într-o AGOA cu un cvorum de 46,91%, superior celui de 39,24% de la adunarea din septembrie. Varianta pentru un mandat de administrare al Franklin Templeton de 4 ani a fost respinsă cu 52,04% de voturi „împotrivă” și doar 47,57% din voturi „pentru”. Ulterior a fost adoptată opțiunea pentru mandatul limitat la 1 an, care a primit 53,62% din voturi „pentru” și doar 14,63% din voturi „împotrivă”.
Cine este Bogdan Drăgoi
În perioada 2004-2006 Bogdan Drăgoi a fost acţionar şi vicepreşedinte la Focus Sat, prima televiziune digitală din România, el ocupându-se de vânzarea firmei către UPC România.
Din 2006 a intrat în administraţia publică si a fost pentru cinci luni (aprilie-septembrie) consilier la Ministerul Integrării Europene. În perioada septembrie 2006-noiembrie 2007 Bogdan Drăgoi a fost secretar de stat la Ministerul Finanţelor Publice.
Între noiembrie 2007 şi iunie 2008, Drăgoi a fost Director General la Departamentul Economic al Primăriei Capitalei. Din ianuarie 2009 este secretar de stat din Ministerul Finanţelor. Bogdan Drăgoi este fiul lui Dan Drăgoi, un om de afaceri extrem de puternic de la începutul anilor ’90, considerat „mâna dreaptă” a lui Victor Stănculescu, conform Ziarului Financiar. Din anul 2000, Dan Drăgoi s-a apropiat de grupul lui Adriean Videanu, un important lider al Partidului Democrat Liberal.
Nazare – prietenul lui Romaqua, dar și a lui Bogdan Drăgoi
Alexandru Nazare, actualul ministru al Finanțelor, este bun prieten cu Bogdan Drăgoi. În plus, potrivit jurnaliștilor defapt.ro, nu are o imagine tocmai curată. Conform informațiilor acestora, Nazare a luat 25.000 de euro de la directorul general Romaqua (Borsec), companie care a cerut ajutor de stat de la Ministerul de Finanțe
DeFapt.ro a dezvăluit că Nazare ia des bani cu împrumut de la oameni de afaceri.
Astfel, firma controlată de ministrul Alexandru Nazare, Comunicare SRL, a fost creditată cu 727.000 lei de partenera sa de afaceri, Valérie Antoinette Denise Royer Semenescu, prin firma SIS Finance Consulting SRL.
Valérie Semenescu este soția lui Ovidiu Semenescu, reținut de procurorii DNA în toamna anului 2015 în dosarul de corupție „Apa Nova”.