18.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăEconomieEconomie internăAmenzi de 950.000 lei pentru benzinării. VIDEO

Amenzi de 950.000 lei pentru benzinării. VIDEO

ANPC a aplicat amenzi în valoare de 950.000 de lei, iar ANAF sancţiuni contravenţionale în sumă de 140.000 de lei în urma controalelor efectuate, până în prezent, la furnizorii de carburant din România, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

“Aş vrea să fac o serie de precizări legate de rezultatele de până acum înregistrate în urma controalelor pe care instituţiile statului, din dispoziţia prim-ministrului Nicolae Ionel Ciucă, le-au efectuat în contextul creşterii preţurilor la carburanţi. Voi începe cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, care, în cadrul campaniei de verificare a practicilor comerciale aplicate de furnizorii de carburant din România, la nivel naţional, până astăzi, a finalizat verificările la peste 90 de staţii de distribuţie a carburanţilor, la care se adaugă şi sediul central al unei companii, care are în coordonare 215 staţii în total; repet, vorbim de rezultatele preliminare de la debutul declanşării acestor verificări. Nivelul amenzilor contravenţionale aplicate până acum de comisarii ANPC se ridică la 950.000 de lei”, a afirmat Dan Cărbunaru la Palatul Victoria.


Cărbunaru a adăugat că pe lângă aceste sancţiuni contravenţionale sunt şi o serie de măsuri complementare.

“Au fost date şi zece avertismente, trei măsuri complementare de oprire temporară a prestării de servicii, două propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte, patru decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte deja aprobate, la care se adaugă şi ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului de încetare a practicilor comerciale incorecte, un ordin adresat unei companii din România care a fost şi amendată în acest sens cu cea mai mare amendă pe care ANPC-ul o poate da, respectiv 100.000 de lei. Ordinul, respectiv decizia de încetare a practicilor comerciale incorecte, implică revenirea la condiţiile comerciale oferite de operatorul economic consumatorilor înainte de momentul modificării preţurilor, ANPC considerând că nu există temei pentru majorarea de preţ practicată de operatorii economici în ultimele zile. Controalele comisarilor ANPC continuă la staţiile de furnizare a carburanţilor din întreaga ţară”, a declarat Cărbunaru.

Acesta prezentat şi un bilanţ provizoriu al acţiunilor ANAF pe aceeaşi temă.

“În privinţa rezultatelor comunicate de ANAF, s-au aplicat deja şase sancţiuni contravenţionale, în sumă de 140.000 de lei, la care se adaugă măsura confiscării pentru suma de 1.250 de lei şi suspendarea pentru 30 de zile în cazul unui punct de lucru. Este vorba de un punct de lucru din Satu Mare, unde au fost aplicate amenzi de 100.000 de lei şi a fost luată măsura suspendării activităţii pe o perioadă de o lună. Într-un alt punct de lucru, din judeţul Sibiu, s-a aplicat, de asemenea, amendă contravenţională în valoare de 2.000 de lei şi a fost confiscată o sumă de bani. La un alt punct de lucru, din localitatea Dumbrăviţa, judeţul Timiş, a fost aplicată o amendă de 19.000 de lei. Acelaşi lucru s-a întâmplat în judeţul Botoşani, unde a fost dată o amendă de 19.000 de lei şi s-a confiscat o sumă de bani. Aş mai adăuga aici sancţiunea dată la un punct de lucru din Otopeni, unde a fost confiscată, de asemenea, o sumă de bani”, a detaliat Cărbunaru.

El a explicat că ANAF va reveni cu o serie de date noi după verificările în curs pe care le desfăşoară, în acest moment, “la sediul unuia dintre furnizorii de carburanţi din România, precum şi la alte societăţi”.

“ANAF va reveni cu completări după ce documentele solicitate operatorilor economici vor fi furnizate, respectiv: ponderea pe surse a aprovizionărilor de combustibil în primele zece zile ale lunii, import, achiziţii intracomunitare, achiziţii interne şi evoluţia preţurilor stabilite pentru staţiile proprii”, a precizat Cărbunaru. 

Citește și:

Lanțul de benzinării care a creat panică în România și-a ieftinit carburantul în Capitală

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

VIDEO. Tenis sau fotbal? Al Nassr, victorie clară împotriva Al Wehda. Cristiano Ronaldo bifează al 66-lea hat-trick din carieră

Cristiano Ronaldo continuă să impresioneze în campionatul Arabiei Saudite, demonstrând încă o dată de ce este considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din...

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...

VIDEO REZUMAT. Petrolul Ploiești rămâne în Superliga. ”Lupii galbeni” au învins Oțelul lui Dorinel Munteanu

Într-o partidă din etapa a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal din România, Petrolul Ploiești a reușit să învingă echipa Oțelul Galați...
Ultima oră
Pe aceeași temă