26.9 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăPoliticăAlexandru Rogobete e „100%” împotriva tăierilor cu 10% a veniturilor personalului din...

Alexandru Rogobete e „100%” împotriva tăierilor cu 10% a veniturilor personalului din sănătate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, se declară „100%” împotriva propunerilor de austeritate care vizează sistemul medical. Acesta și-a exprimat opoziția totală față de proiectul de ordonanță de urgență care prevede o reducere de 10% a veniturilor personalului din sănătate, invocând experiența sa directă din secțiile de Terapie Intensivă, potrivit Antena 3 CNN.

Rogobete a subliniat că sistemul de sănătate nu poate fi tratat exclusiv prin prisma cifrelor. El a avertizat asupra riscurilor majore la care este expusă populația prin astfel de măsuri financiare drastice.

„Sunt total împotriva tăierii paușale cu 10% în sistemul de sănătate. Sunt pentru criterii de performanță, sunt pentru plata în funcție de performanță și am avut n întâlniri cu sindicatele pe această temă, dar mă declar total împotriva acestei abordări pur contabile în care salariile sau veniturile personalului medical să fie reduse cu 10% fără să se țină cont de particularitățile sistemului de sănătate”, a declarat Alexandru Rogobete, la Sinteza Zilei.

Sănătatea, domeniu de siguranță națională

Oficialul a reamintit decidenților că sănătatea nu este un simplu tabel în Excel, ci un pilon fundamental al statului, unde deciziile administrative greșite pot costa vieți omenești.

„Sistemul de sănătate are anumite particularități. Este, înainte de toate, o zonă de siguranță națională. În al doilea rând, aici nu vorbim despre un Excel în care niște calcule ies frumos. Vorbim despre viața unor oameni care pot fi puși în pericol dacă nu suntem atenți la aceste nuanțe și la aceste detalii”, mai spune Rogobete.

Cu un ton critic, Alexandru Rogobete a invitat inițiatorii acestor tăieri să vadă realitatea din spitale înainte de a semna decrete de austeritate, făcând referire la momentele critice prin care trec medicii și pacienții în secțiile de ATI.

„Mă declar 100% împotrivă. Eu recomand contabililor din acest Guvern să stea măcar 5 minute în ușa unei secții de terapie intensivă, să se uite la un pacient intubat, în comă, pentru că doar atunci va înțelege ce înseamnă demnitatea umană”, a adăugat ministrul Sănătății.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Frații Tate, reținuți în SUA la solicitarea Marii Britanii. Noi acuzații grave

Andrew și Tristan Tate au fost arestați în Florida, în baza unei cereri de extrădare formulate de autoritățile britanice, într-un dosar care include noi...

Controverse înaintea Adunării Generale a ONU: primarul New Yorkului analizează dacă îl poate aresta pe Netanyahu

Declarațiile au provocat o reacție dură din partea reprezentantului Israelului la Națiunile UnitePrimarul orașului New York, Zohran Mamdani, a declarat că examinează, împreună cu...

SUA pregătesc finanțări pentru proiecte apropiate de agenda MAGA. Europa, printre principalele ținte ale programului

Administrația Donald Trump analizează un nou pachet de finanțări externe destinat inițiativelor care promovează libertatea de exprimare, suveranitatea națională și alte obiective asociate mișcării...
Ultima oră
Pe aceeași temă