Brazilianul renunță la centura de la semigrea și luptă pentru titlul interimar la categoria grea, într-un eveniment organizat la Casa Albă.
Alex Pereira (38 de ani) a făcut pasul către categoria grea și va lupta cu Ciryl Gane (35 de ani) pentru titlul interimar, după ce a renunțat la centura de la semigrea. Brazilianul a semnat un nou contract cu UFC, imediat după anunțul făcut de Dana White privind gala UFC 250.
Considerat unul dintre cei mai populari luptători ai momentului, Pereira a reușit să-și construiască un brand puternic, deși nu este vorbitor de limba engleză. Pentru a comunica mai ușor cu publicul american, a participat la podcastul jurnalistului Ariel Helwani, însoțit de un traducător, care a explicat detaliile noului acord cu UFC.
„Sincer, pur și simplu am vrut să renunț la centura mea și să lupt în categoria grea, poate chiar pentru o centură. Dar chiar și dacă ar fi fost doar un meci obișnuit, am spus doar că vreau să fac o luptă la categoria grea, și ei m-au tratat foarte bine.
Modul în care mi-au oferit acest ultim contract a fost atât de bun încât am lăsat totul la latitudinea lor să facă ce vor, nu conta”, a spus Pereira cu ajutorul unui translator.
Fost campion la categoria mijlocie și semigrea, Pereira își propune acum să intre în istorie. Se vorbește despre un contract pentru opt lupte, suficient pentru a încerca o performanță unică: titluri în trei categorii diferite. Până în prezent, niciun alt luptător nu a reușit acest lucru în UFC.
Șansa de a lupta pentru centura greilor a apărut după ce Tom Aspinall nu și-a putut apăra titlul. Pereira îl va înfrunta pe Ciryl Gane pentru centura interimară, iar o eventuală victorie l-ar aduce la un pas de a deveni triplu campion. Chiar dacă este vorba despre un titlu interimar, acesta ar putea reprezenta rampa către o unificare ulterioară.
Drumul brazilianului este cu atât mai spectaculos cu cât a început târziu cariera în sporturile de contact, după ce a lucrat ca mecanic auto. Înainte de succesul din MMA, Pereira a cucerit două centuri în Glory, în kickboxing. În MMA, are un bilanț de 13 victorii și 3 înfrângeri.
Dincolo de rezultate, Pereira a devenit un fenomen și prin imaginea sa. Într-un sport în care conferințele de presă și promovarea online cântăresc enorm, „Poatan” și-a creat un simbol dintr-un singur cuvânt: „Chama”. În portugheză, termenul înseamnă „flacără”, iar luptătorul îl folosește constant, transformându-l într-o marcă personală.
Astfel, Pereira a devenit nu doar un fost campion Glory și dublu campion UFC, ci și unul dintre cele mai recognoscibile personaje din promoție, înaintea celui mai important pas al carierei sale: asaltul asupra categoriei grea.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!