23.6 C
București
duminică, 28 iunie 2026
AcasăȘtirile zileiAlegeri prezidențiale 2025: Ultima săptămână de campanie înainte de primul tur

Alegeri prezidențiale 2025: Ultima săptămână de campanie înainte de primul tur

Românii se pregătesc pentru alegerile prezidențiale din 2025, iar în această săptămână se încheie campania electorală pentru primul tur de scrutin, programat pe 4 mai.

Candidații mai au doar cinci zile pentru a-și prezenta programele și pentru a-i convinge pe cetățeni să își exprime votul în favoarea lor.

După anularea alegerilor prezidențiale din 2024 de către Curtea Constituțională, România se pregătește pentru noi alegeri. În contextul acestei anulări, candidaturile pentru alegerile din 2025 au fost depuse până la 15 martie, iar campania electorală a început oficial cu 30 de zile înainte de data alegerilor.

Candidații au avut, de asemenea, obligația de a depune listele de susținători, pe lângă dosarele cu documentele necesare pentru a-și valida candidaturile.

Programul alegerilor: 4 mai pentru primul tur, 18 mai pentru al doilea tur

Primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc pe 4 mai 2025, iar rezultatele finale vor fi anunțate la 2-3 zile după încheierea votului, odată ce voturile vor fi centralizate.

Chiar dacă sondajele de după închiderea urnelor vor oferi rezultate preliminare, numărătoarea oficială și validarea acestora pot aduce modificări importante, așa cum s-a întâmplat și în cazul primului tur din noiembrie, anulat ulterior de CCR.

În cazul în care va fi necesar un al doilea tur de scrutin, campania pentru acesta va începe imediat după ce Curtea Constituțională va publica numele celor doi candidați care vor intra în competiția finală.

Campania electorală pentru turul II va dura până în dimineața zilei de 17 mai 2025, la ora 7:00.

Detalii despre votul din turul II

Al doilea tur al alegerilor va avea loc pe 18 mai în țară, între orele 7:00 și 21:00.

În străinătate, românii vor putea vota pe parcursul a trei zile, respectiv vineri, 16 mai, sâmbătă, 17 mai și duminică, 18 mai, în intervalele orare 7:00 – 21:00 (ora locală).

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă