Jannik Sinner a efectuat investigații medicale la Milano pentru a afla cauza problemelor fizice care i-au afectat evoluția în timpul turneului de la Roland Garros.
Jannik Sinner, liderul clasamentului ATP și unul dintre marii favoriți la câștigarea Roland Garros, a fost surprins la Spitalul San Raffaele din Milano, unde a efectuat mai multe controale medicale după eliminarea neașteptată din turneul parizian.
Italianul a părăsit competiția încă din turul al doilea, după ce a fost învins de Juan Manuel Cerundolo cu scorul de 3-6, 2-6, 7-5, 6-1, 6-1.
După înfrângerea de la Paris, Sinner a petrecut câteva zile în Sardinia alături de partenera sa, însă perioada de relaxare a fost urmată de noi investigații medicale menite să clarifice cauza problemelor de sănătate apărute în timpul meciului.
Problemele au început încă din dimineața partidei
Liderul mondial părea să controleze fără emoții confruntarea din turul secund. După ce a câștigat primele două seturi și a ajuns la 5-3 în setul al treilea, Sinner se afla la un singur game de calificare.
Din acel moment însă, jocul italianului s-a schimbat radical. Vizibil afectat fizic, acesta a cedat inițiativa și a mai câștigat doar două game-uri până la finalul meciului.
După partidă, Sinner a explicat că problemele nu au apărut în timpul jocului, ci încă dinainte de a intra pe teren.
„M-am simțit rău, aveam amețeli și nu mai aveam deloc energie. Nu îmi ieșea nimic. Am încercat să servesc pentru meci, dar nu mai aveam resurse.”
Prezența sa la una dintre cele mai cunoscute unități medicale din Italia a atras imediat atenția presei, însă până în acest moment nu au fost comunicate oficial concluziile investigațiilor.
Înainte de Roland Garros, Sinner traversa una dintre cele mai bune perioade ale carierei. Italianul ajunsese la Paris după o serie impresionantă de rezultate și cu cinci titluri consecutive de categorie ATP Masters 1000 în palmares.
Câștigător a patru trofee de Grand Slam, Jannik Sinner este așteptat să revină la antrenamente în cursul acestei săptămâni, urmând să înceapă pregătirea pentru sezonul de iarbă.
Italianul nu și-a programat participarea la niciun turneu înainte de Wimbledon, ceea ce îi oferă mai mult timp pentru recuperare și pentru rezolvarea problemelor medicale care i-au afectat parcursul de la Roland Garros.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!