22 C
București
marți, 30 iunie 2026
AcasăȘtirile zileiA rămas la aceeași părere. Ciolacu spune că impozitul progresiv trebuie introdus

A rămas la aceeași părere. Ciolacu spune că impozitul progresiv trebuie introdus

Marcel Ciolacu, președintele PSD, își menține părerea. Crede că impozitul progresiv trebuie introdus.

Ciolacu a mai spus că ar trebui măcar procedurile realizate. Acesta s-a întâlnit la Ministerul Finanţelor cu reprezentanții PNL, PSD şi cei ai UDMR.

„După cum ştiţi, am dat un termen, data trecută, de două săptămâni. Am hotărât nişte lucruri şi ele au intrat într-o anumită logică. Eu îmi menţin părerea că trebuie introdus un impozit progresiv, nu anul acesta, stabilit care sunt paşii de făcut. O să vă dau câte argumente doriţi în această susţinere. Ne uitam, cred că aseară, pe o hartă – deci, au mai rămas Rusia, Estonia, Groenlanda, Mongolia, deci numai state foarte mari şi foarte dezvoltate au rămas cu cota unică. (…) Haideţi să vedem ce iese de la grupul de lucru, asta înseamnă să lucrezi într-o coaliţie şi să ai eficienţă,”a declarat Ciolacu, la Parlament, conform Agerpres.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebookși Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Nicușor Dan: Alegerile anticipate nu ar rezolva blocajul politic și ar prelungi instabilitatea

Președintele Nicușor Dan afirmă că își dorește evitarea alegerilor parlamentare anticipate, apreciind că acestea nu ar modifica semnificativ actuala configurație politică. Șeful statului susține...

Capitala pregătește un credit de aproape un miliard de lei pentru consolidarea marilor pasaje rutiere

Finanțarea va fi gestionată de Administrația Străzilor și va susține proiecte de investiții considerate prioritare, în special, reabilitarea Pasajului Lujerului, Pasajului Bucur-Obor, Pasajului Victoriei...

România va putea investi peste 2,5 miliarde de lei în infrastructura pentru prevenirea inundațiilor după adoptarea legii privind mecanismul economic al apei

România va putea investi peste 2,5 miliarde de lei în următorii 15 ani în infrastructura destinată prevenirii inundațiilor, după ce Parlamentul a adoptat proiectul...
Ultima oră
Pe aceeași temă