18.8 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăPoliticăA fost inaugurat al patrulea terminal al Aeroportului Iași

A fost inaugurat al patrulea terminal al Aeroportului Iași

Preşedintele PNL, senatorul Nicolae Ciucă, secretarul general PNL, deputatul Lucian Bode, eurodeputatul Rareş Bogdan, şi mai mulţi miniştri ai actualei guvernări se află, marţi, la Iaşi, primul obiectiv al vizitei oficialităţilor fiind cel de-al patrulea terminal al Aeroportului Internaţional, care a fost finalizat la sfârşitul lunii decembrie 2023.

”Unul dintre motivele pentru care suntem aici este că iată am fost şi suntem uniţi şi putem să facem lucruri şi iată că şi la Iaşi, prin prezenţa liderilor altor partide la acest eveniment, se demonstrează că mai presus de orice ambiţie politică este realizarea de obiective. Să trecem de la vom face la am făcut, acesta este un obiectiv care s-a realizat, care s-a înfăptuit, este adevărat cu nivelul de ambiţie al autorităţilor locale, cu sprijinul autorităţilor guvernamentale şi am înţeles mesajul domnului primar când a zis daţi-ne şi vom face. Domnule primar, vă dăm dacă vă asumaţi, vă dăm şi resurse, vă dăm şi sarcini, dumneavoastră să le faceţi”, a spus Ciucă în discursul susţinut la evenimentul de inaugurare a terminalului Aeroportului din Iaşi.

Liderul PNL le-a transmis celor din administraţia locală că au reuşit într-un an de zile să finalizeze acest obiectiv.

”Pentru mine este un model de angajament şi de responsabilitate al administraţiei locale, suntem într-un oraş unde administraţia liberală şi-a făcut datoria şi trebuie să vorbim şi despre modelul administraţiei liberale. Vorbim la Iaşi, vorbim despre cea de la Suceava, vorbim despre cea de la Cluj, vorbim despre cea de la Oradea, despre cea de la Alba despre cea de la Sibiu. Vorbim de administraţiile liberale acolo unde, în urma mai multor evaluări, s-a demonstrat că reprezintă şi sunt încadrate în topul unui nivel de trai încadrat în partea superioară alistei la nivel European. Este absolut necesar pentru noi, indiferent de culoarea politică, să avem curajul să ieşim în faţa oamenilor şi să le spunem în mod deosebit ce putem face şi ce nu putem face, să recunoaştem când greşim şi să recunoaştem că împreună cu oamenii putem să facem ceea ce ne asumăm politic”, a arătat Ciucă.

Preşedintele PNL a menţionat că Aeroportul de la Iaşi a fost o asumare politică.

Aţi spus că va scurta timpul de călătorie, că va creşte numărul de pasageri la 3,5 milioane, va facilita prezenţa unui număr mai mare şi mai diversificat al oamenilor de afaceri în zonă, conectivitate aceasta de la Iaşi spre Vest de la Iaşi spre Est. Aţi vorbit despre relevanţa pentru Republica Moldova, aţi vorbit despre faptul că orice loc de muncă în aeroport atrage de la sine sau dezvoltă un număr mai mare de locuri de muncă, aţi vorbit despre faptul că vom avea turişti mai mulţi”, a subliniat Nicolae Ciucă.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Ministrul Justiției anunță că Paul al României a fost arestat preventiv în Malta

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat că Paul al României, condamnat în dosarul „Ferma Băneasa” la trei ani şi patru luni de închisoare cu...

Nicușor, dormi liniștit! De Firea se ocupă Ciolacu

Ilustrație: Marian Avramescu Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, care visează la un nou mandat de edil-șef, poate să mai ia o pauză de...

Euro este în ușoară scădere. Ce se întâmplă cu dolarul?

Moneda naţională s-a apreciat luni în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9758 lei, în scădere...
Ultima oră
Pe aceeași temă