13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăPoliticăA demisionat ministrul Apărării, Vasile Dîncu. Motivul invocat este că nu poate...

A demisionat ministrul Apărării, Vasile Dîncu. Motivul invocat este că nu poate colabora cu președintele Iohannis

Vasile Dîncu și-a dat demisia din funcția de ministru al Apărării Naționale în guvernul condus de premierul Nicolae Ciucă. Ministrul Apărării demisionează cu o zi înainte de ședința CSAT și de Ziua Armatei Române, 25 octombrie.

Dîncu și-a anunțat public demisia la data de 24 octombrie 2022, printr-un mesaj postat pe internet. Dîncu a precizat că și-a înaintat demisia, în scris, către premierul Ciucă.

Motivul invocat de ministrul Dîncu pentru demisia lui este că nu poate colabora cu președintele Klaus Iohannis. Iohannis, ca șef al statului, este, potrivit Constituției României, comandant suprem al Forțelor Armate.

În data de 25 octombrie 2022 este programată o ședință CSAT, care fusese convocată de președintele Iohannis încă de acum două săptămâni. Ministrul Apărării este și membru CSAT. Prin demisia lui, Dîncu renunță să mai participe la această ședință. Este de menționat faptul că, în ședința din 25 octombrie 2022, sunt programate subiecte extrem de importante atât pentru apărarea României cât și pentru politica externă.

“Pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la:

  • Evoluții privind situația de securitate în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Implicații pentru România;
  • Îmbunătățirea rezilienței energetice a României pentru asigurarea securității în domeniu prin adaptarea operativă și dezvoltarea de noi capacități de producție energetice, în contextul războiului din Ucraina;
  • Raport privind măsurile adoptate de România în vederea punerii în aplicare a regimului de sancțiuni, instituit pe plan internațional, în perioada octombrie 2021 – septembrie 2022;
  • Măsuri privind modernizarea Armatei României”

Comunicat CSAT cu privire la ședința din 25 octombrie 2022

Vasile Dîncu a fost, luni, la Camera Deputaților, unde a avut o întâlnire cu președintele Camerei și al PSD, Marcel Ciolacu. Dacă nu demisiona din fruntea MApN, Dîncu era așteptat, luni după amiază, în Parlament, pentru a da explicații asupra declarațiilor sale controversate din ultimele săptămâni.

Marcel Ciolacu, șeful pe linie de partid al lui Dîncu, a anunțat, luni, că a luat act de demisia lui Dîncu din Guvernul României. Conform înțelegerii din Coaliția de guvernare (PNL – PSD – UDMR), postul de ministru al Apărării revine PSD. Totuși, până la numirea unui nou ministru al Apărării, Ciolacu sugerează ca postul de ministru al Apărării să fie preluat, interimar, de premierul Ciucă (PNL). Pe de o parte, această propunere confirmă relația foarte bună dintre Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în ciuda faptului că sunt din partide diferite și, cândva, adversare. Pe de altă parte, Ciucă este potrivit pentru a coordona MApN, întrucât a mai fost ministru al Apărării și șef al Statului Major al Apărării (SMAp). Din punct de vedere strict militar, funcția de șef al SMAp este acum deținută de generalul Daniel Petrescu, un ofițer cu foarte multă experiență, deci aici nu există nicio problemă.

Interesant este și faptul că, în mesajul din 24 octombrie, în care-și anunță demisia, Dîncu precizează că a avut o bună colaborare, în calitate de ministru al Apărării, cu premierul Ciucă. Dîncu și Ciucă au oricum o colaborare în Senat, ambii fiind senatori (unul din PSD, celălalt din PNL). Nu există indicii conform cărora Dîncu ar dori să demisioneze din Senat sau din PSD.

Acum o săptămână, la 17 octombrie, premierul Ciucă îl convocase pe ministrul Dîncu pentru a discuta despre o declarație extrem de controversată a ministrului Dîncu. Este vorba de declarația în care ministrul Apărării propunea să se poarte negocieri între statele occidentale și Rusia, cu privire la Ucraina. Declarația lui Dîncu, făcută la postul de televiziune Prima Tv, a fost criticată și de președintele României și de președintele Ucrainei. „Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia. Singură Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, deoarece clasa politică din Ucraina în momentul acesta nu poate să îşi permită”, declara Dîncu, de pe poziția de ministru al Apărării.

Și premierul Ciucă a criticat declarația lui Dîncu. Premierul nu i-ar fi sugerat totuși să demisioneze din funcția de ministru ci doar să-și “calibreze” declarațiile în funcție de poziția oficială a statului român.

Luni la amiază, la câteva ore după ce-și anunțase demisia printr-un mesaj postat pe facebook, ziariștii au încercat să afle de la Dîncu în ce au constat divergențele sale cu șeful statului. Dîncu a răspuns echivoc, fără a lămuri situația: “Aud pe surse, de șase luni, că ar trebui să demisionez. Nu mi-a cerut nimeni să demisionez. N-am avut niciun reproș concret. N-am avut nicio discuție, nici ieri nici azi, cu președintele Iohannis. Nu mi-a cerut să semnez nimic”.

Din punctul de vedere al PSD, există deja politicieni care ar putea prelua postul, acum vacant, de ministru al Apărării. Unul dintre aceștia, pe care deja PSD îl anunțase ca potențial membru al Guvernului, este Mihai Tudose. Acesta a mai fost ministru al Economiei și prim-ministru. Trebuie amintit și faptul că, în anul 2023, se va forma un alt guvern, cu un premier din PSD. Acest lucru înseamnă că, indiferent cine e numit acum ministru al Apărării, el își va pierde probabil postul anul viitor.

Președintele Iohannis îi recomanda, ironic, ministrului Apărării să citească revista presei ca să afle care este poziția oficială a statului român și, implicit, să respecte această poziție. Ce-i drept, șeful statului nu pronunța explicit numele lui Dîncu, dar sublinia că se referă la declarația despre Ucraina.

„În acest război, Rusia atacă Ucraina. Ucrainenii plătesc prețul în sânge pentru război și trebuie să acceptăm cu toții că numai Ucraina decide cum și în ce condiții dorește oprirea războiului. Probabil că unii demnitari de la noi trebuie să citească mai mult revista presei ca să afle aceste poziții”

Klaus Iohannis,

Președintele României

Dîncu susține că a demisionat de la MApN întrucât nu putea colabora cu șeful statului. “Consider necesară retragerea mea din această funcție pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie și programele care necesită fluiditate pe întreg lanțul de comandă și pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcționarea optimă a Ministerului Apărării Naționale și a Armatei Române”, afirmă fostul ministru.

“Subsemnatul, Vasile DÎNCU, membru al Guvernului României, deținător al portofoliului apărării, vă rog să luați act de demisia mea din această funcție. Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei”

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă