29 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăSportFotbal5 cluburi din SuperLigă se luptă pentru „clauza de solidaritate” de la...

5 cluburi din SuperLigă se luptă pentru „clauza de solidaritate” de la UEFA! FCSB are cele mai mari șanse să obțină fondurile europene

Înainte de finalul sezonului regulat din SuperLigă, cinci echipe sunt în cursa pentru a beneficia de suma de peste două milioane de euro acordată de UEFA conform regulii „5+6”, introdusă de Federația Română de Fotbal.

Sezonul regulat al SuperLigii se apropie de final, iar echipele își fac deja calculele pentru play-off și play-out. În paralel cu obiectivele sportive, cinci cluburi au și un interes financiar important, fiind eligibile pentru „clauza de solidaritate” oferită de UEFA pentru respectarea regulii „5+6”. Aceasta prevede utilizarea simultană, pe durata întregului meci, a cinci jucători formați la nivel național sau eligibili pentru echipa națională.

FCSB, „U” Cluj, Hermannstadt, Farul și Petrolul sunt în lupta pentru fondurile UEFA

Cele cinci echipe care îndeplinesc condițiile sunt FCSB, Universitatea Cluj, FC Hermannstadt, Farul Constanța și Petrolul Ploiești. Totuși, suma de peste două milioane de euro va fi împărțită între cel mult trei cluburi, în funcție de poziția acestora în clasamentul final al campionatului. În acest moment, dacă regula va fi respectată până la finalul sezonului, FCSB, „U” Cluj și FC Hermannstadt sunt formațiile cel mai bine plasate pentru a beneficia de această recompensă financiară.

În cazul în care echipele vor continua să respecte norma și în play-off sau play-out, FCSB și Universitatea Cluj sunt deja sigure că vor încasa bani de la UEFA, având asigurată prezența în play-off. Hermannstadt, Farul și Petrolul își joacă șansele în ultimele două etape ale sezonului regulat, fiind într-o luptă strânsă pentru pozițiile care ar putea aduce finanțarea europeană.

Federația Română de Fotbal a anunțat că regula „5+6” va deveni și mai strictă din sezonul 2025/26. Atunci, cluburile vor fi obligate să utilizeze pe parcursul întregului sezon minimum șase jucători români pentru a rămâne eligibile pentru sprijinul financiar din partea UEFA.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Ucraina are un nou premier: Parlamentul de la Kiev a aprobat numirea cu o largă majoritate

Parlamentul Ucrainei l-a validat joi pe Serghi Korețki în funcția de prim-ministru, acesta devenind al treilea șef al guvernului ucrainean de la începutul invaziei...

Patru deputați greci, trimiși în judecată de Parchetul European într-un dosar privind fonduri agricole

Parchetul European (EPPO) a anunțat deschiderea procedurilor judiciare împotriva a patru deputați din Parlamentul Greciei, acuzați de implicare într-un caz amplu privind utilizarea frauduloasă...

Guvernul pregătește Strategia pentru o mai bună reglementare 2026-2034, axată pe transparență și fundamentarea deciziilor

Guvernul a discutat, joi, în primă lectură, proiectul de hotărâre privind aprobarea Strategiei pentru o mai bună reglementare 2026-2034, document prin care Executivul își...
Ultima oră
Pe aceeași temă