18.9 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSocialEveniment17 percheziții domiciliare pe raza județului Satu Mare efectuate de DIICOT

17 percheziții domiciliare pe raza județului Satu Mare efectuate de DIICOT

La data de 3 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare, împreună cu polițiștii din cadrul S.C.C.O. Satu Mare, au desfășurat o amplă acțiune ce a constat în 17 percheziții domiciliare efectuate pe teritoriul județului Satu Mare. Această operațiune a fost inițiată în cadrul a două dosare penale și vizează presupuse infracțiuni precum traficul de droguri de risc, traficul de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

“Din materialul probator administrat în cele două cauze, a reieșit faptul că, mai mulți făptuitori au procurat, deținut și comercializat, în mod repetat, diferite cantități de substanțe interzise, către consumatori de pe raza județului Satu Mare.

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost identificate și ridicate 106 doze de substanță (MDMB-4-en-PiNACA), sumele de 8.400 lei și 600 de euro,  mai multe  telefoane mobile, precum și alte mijloace de probă.

Totodată, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra a două autoturisme de lux  și a două imobile, având în vedere bănuiala rezonabilă  că au fost achiziționate cu sume provenite din activitățile infracționale.

Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare”, se arată în comunicatul DIICOT.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Abordarea și Sprijinul pentru Tinerii Care Trăiesc cu Această Tulburare

Sindromul Tourette este o tulburare neurologică caracterizată prin prezența ticurilor motorii și vocale persistente. Acesta poate afecta semnificativ calitatea vieții copiilor care trăiesc...

Primar din Buzău cercetat penal

Ziarul Puterea vă prezintă în exclusivitate informații despre cazul grav de corupție din județul Buzău. Primarul din Balta Albă este cercetat împreună cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă