33 C
București
miercuri, 15 iulie 2026
AcasăSocialEveniment15 persoane au fost puse sub acuzare într-un dosar de evaziune fiscală

15 persoane au fost puse sub acuzare într-un dosar de evaziune fiscală

15 persoane au fost puse sub acuzare de procurorii şi poliţiştii bucureşteni într-un dosar de evaziune fiscală, în formă agravată şi continuată.

În acest dosar a fost începută urmărirea penală, încă din luna martie a acestui an, faţă de patru persoane fizice. Prejudiciul estimat de anchetatori depăşeşte 13 milioane de lei, fiind puse sub sechestru asigurător mai multe bunuri.

„În fapt, din cercetările efectuate în cauză a rezultat că persoanele vizate, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, în perioada anilor 2021-2022, au creat şi implementat un mecanism infracţional prin care au diminuat semnificativ taxele şi impozitele datorate către bugetul de stat prin evidenţierea în declaraţiile legale a unor achiziţii de bunuri ce nu au la bază operaţiuni reale de la mai multe societăţi furnizoare, producând astfel bugetului de stat un prejudiciu în valoare totală de 13.583.000 de lei. În cauză, s-a dispus efectuarea/confirmarea urmăririi penale faţă de un număr de 15 persoane fizice”, informează, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Activităţile comerciale derulate de suspecţi sunt din domeniul comerţului cu materiale de construcţii.

Anchetatorii au dispus, prin ordonanţă, măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând celor 15 suspecţi. Este vorba despre sumele de 124.505 euro, 1.500 dolari şi 179.900 lei care au fost descoperite în urma unor percheziţii domiciliare, şapte imobile evaluate la suma totală de 634.000 euro, situate în Bucureşti, Piatra-Neamţ, Popeşti-Leordeni şi în satul Catanel din judeţul Dâmboviţa, precum şi de un autoturism evaluat la 9.000 de euro.

Miercuri, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, au făcut, în acest dosar, 31 percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi judeţele Neamţ, Satu Mare, Ilfov şi Dâmboviţa.

Alin Ion
Alin Ion
Alin este un jurnalist din Târgu Jiu cu o vastă experiență în domeniul presei scrise și audiovizuale. Absolvent al Colegiului Național "Spiru Haret" din Târgu Jiu și licențiat al Facultății de Filosofie-Jurnalism. Alin și-a început cariera ca reporter la „Ora Gorjului" în 1998. A deținut poziții de redactor-șef la publicații precum „Informația Gorjului" și "Gazeta de Sud", redacția Tg. Jiu, posturile Gorj Tv și Radio Târgu Jiu, șef de redacție Tg. Jiu la Adevărul de Seară și a colaborat ca corespondent pentru publicații importante, inclusiv "Evenimentul Zilei" și "Adevărul", unde a publicat mii de articole. De asemenea, a fost realizator de emisiuni radio și TV, și a primit numeroase distincții, inclusiv premiul „Cel mai bun jurnalist" în cadrul Galei Premiilor Antena 1 Târgu Jiu. În prezent, Alin este redactor la Gorj Online și realizator de emisiuni la Radio Accent și Accent TV.
Cele mai citite

Horoscop 16 iulie 2026: ce zodii sunt favorizate de astre

Horoscop 16 iulie 2026. Ziua vine cu provocări, dar și cu oportunități pentru toate zodiile. Astrele favorizează deciziile bine cântărite, dialogul sincer și schimbările...

Salariul mediu net a scăzut în luna mai. INS explică de ce românii au încasat mai puțini bani

Salariul mediu net din România a scăzut în luna mai cu 2,7% comparativ cu aprilie, ajungând la 5.684 de lei, potrivit datelor publicate de...

Ai șoareci sau șobolani în casă? Iată de ce Dr. Clean poate fi soluția potrivită

Știi senzația aceea neplăcută când auzi zgomote ciudate noaptea, prin pereți sau prin tavan, și nu îți dai seama exact de unde vin? Sau...
Ultima oră
Pe aceeași temă