17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăUn româno-palestinian a fost ridicat de DIICOt pentru propagandă teroristă

Un româno-palestinian a fost ridicat de DIICOt pentru propagandă teroristă

Un tânăr de 30 de ani a fost ridicat de procurorii DIICOT şi acuzat de propagandă teroristă pe internet. În locuinţa bărbatului cu cetăţenie dublă, română şi palestiniană, au fost găsite mai multe materiale de propagandă. Potrivit anchetatorilor, bărbatul era „într-o etapă avansată a procesului de (auto)radicalizare”.

„Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, la sesizarea Serviciului Român de Informații, efectuează cercetări faţă de un cetățean român de naționalitate palestiniană, în vârstă de 30 ani, suspectat de implicare în promovarea prin propagandă a unor mesaje radicale specifice unor organizații teroriste din Orientul Mijlociu și instruirea cu privire la folosirea unor dispozitive explozive.

În urma verificărilor întreprinse a rezultat că suspectul prezenta indicatori specifici unei persoane aflate într-o etapă avansată a procesului de (auto)radicalizare pe linia ideologiei unor organizații teroriste din Orientul Mijlociu.

Persoana a promovat sistematic în mediul online idei, concepţii şi atitudini specifice unor entităţi teroriste. Concret, suspectul a manifestat interes pentru acțiunile derulate de organizații teroriste din Orientul Mijlociu, accesând în mod constant materiale cu caracter jihadist, care promovau inclusiv modalități de a ajunge în Siria și de a comite atentate teroriste.

În cursul zilei de astăzi procurorii DIICOT- Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate-Serviciul de Investigare a Infracţiunilor de Terorism au efectuat o percheziţie la domiciliul suspectului situat pe raza judeţului Ilfov, ocazie cu care au fost găsite şi ridicate documente, materiale de propagandă, medii de stocare și sisteme informatice.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art.33 al.1 lit e şi art. 33² alin. 4  din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei – VLAD ŢEPEŞ.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, se arată în comunicatul DIICOT.

Cele mai citite

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...
Ultima oră
Pe aceeași temă