10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăNouă cetăţeni afgani depistaţi ascunşi într-un automarfar încărcat cu textile

Nouă cetăţeni afgani depistaţi ascunşi într-un automarfar încărcat cu textile

În data de 11.12.2020, în jurul orei 20.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand – I.T.P.F. Oradea, s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc în vârstă de 38 de ani, conducând un ansamblu rutier, format din cap tractor și semiremorcă, ambele înmatriculate în Turcia. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, textile pe ruta Turcia-Polonia.

În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit al mijlocului de transport, în urma căruia au descoperit, ascunse în compartimentul marfă, nouă persoane. 

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul Sectorului P.F. Vărșand, pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, un minor în vârsta de 15 ani, şi opt bărbați cu vârste cuprinse între 18 şi 38 de ani, toţi solicitanţi de azil în România. Aceștia au declarat că doreau să ajungă în vestul Europei.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şofer şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii depistați ascunși, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Cele mai citite

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

VIDEO. Tensiuni la Paris. Confruntare tensionată între susținătorii Israelului și cei ai Gaza

Tensiunile la cote maxime în fața prestigioasei universități Sciences Po din Paris din cauza războiului din Gaza, în timp ce manifestanți pro-israelieni au venit...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...
Ultima oră
Pe aceeași temă