10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăMinistrul Sănătății intervine în scandalul de la Spitalul Județean Ilfov

Ministrul Sănătății intervine în scandalul de la Spitalul Județean Ilfov

“Este regretabil că astfel de practici încă se mai întâlnesc în sistemul medical din România. Ca ministru sunt indignat şi anunţ toleranţă zero faţă de acest fenomen. Aşteptăm ca procurorii să-şi spună cuvântul, iar după aceea, noi, împreună cu noua echipă de la Casă, vom acţiona în consecinţă. Până atunci vom gândi un plan de acţiune pentru a preveni astfel de situaţii”, a declarat ministrul Sănătăţii, Victor Costache, citat în comunicatul transmis de minister.

Precizările au intervenit în condiţiile în care la Spitalul Judeţean Ilfov au fost efectuate percheziţii, urmare a unor suspiciuni de fraudă la decontare.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 desfăşoară mai multe percheziţii la Spitalul Judeţean Ilfov, într-un dosar deschis pentru fraudă informatică şi fals intelectual, au precizat surse judiciare. În dosar sunt vizaţi mai mulţi doctori, care vor fi audiaţi la sediul Poliţiei Capitalei, mai spun sursele citate. Din primele informaţii, cercetările vizează şi decontări ilegale pentru întreruperi de sarcină.

Surse apropiate anchetei au explicat un medic e acuzat că întocmea foi de observaţie cu diagnostic fals pentru pacientele care solicitau întrerupere de sarcină la cerere, iar o altă angajată a spitalului, care lucra la registratură, lua banii plătiţi de paciente ca taxe pentru serviciile medicale solicitate.

Apoi, registratoarea, cu complicitatea medicului, ar fi introdus date false în platforma informatică a asigurărilor de sănătate şi cerea decontarea serviciilor medicale de mai sus ca urgenţe medicale. În acest fel, a fost prejudiciat buhetul fapt Casei de Asigurări de Sănătate Ilfov.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă