10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăMarfă de contrabandă de 1,4 milioane de lei, confiscată în vama Albița....

Marfă de contrabandă de 1,4 milioane de lei, confiscată în vama Albița. Urma să fie vândută la Paris

Marfa urma să fie introodusă ilegal în România într-o autoutilitară înmatriculată în Republica Moldova, condusă de o persoană cu cetăţenie română şi moldoveană, care intra în România prin Punctul de Trecere a Frontierei (PCTF) Albiţa, a anunțat Poliția de Frontieră a României.

Marfa care urma să intre ilegal în România, în valoare totală de 1.359.100 lei, era formată din ţigări şi esenţe aromatice de narghilea şi băuturi alcoolice. Destinația finală a acestor produse ar fi urmat să fie  piaţa neagră din Paris.

Potrivit unui comunicat al IGPF, polițiștii de frontieră români au efectuat un control amănunţit asupra autoutilitarei care staţiona într-o parcare din localitatea de frontieră Râşeşti. La acel control s-au descoperit colete ascunse şi nedeclarate care conțineau 25.999 pachete de ţigări de diferite mărci, 1.230 kg de esenţe aromatice pentru narghilea şi 74 litri de băuturi alcoolice, de diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova.

Alte 26.470 pachete de ţigări de diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova, au fost descoperite într-un autocar ce staţiona în aceeaşi parcare din localitatea Râşeşti.

Această dublă acțiune s-a realizat în data de 29 mai 2020, “pentru întregirea probatoriului într-un dosar penal aflat în lucru, în care sunt cercetate fapte de contrabandă”, a precizat Poliția de Frontieră.

Bunurile de contrabandă şi cele două maşini în care a fost descoperită marfa au fost confiscate de autorităţi.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă