Liviu Spătaru

Spătaru: „Condiţiile din penitenciar sunt animalice, inumane, cu ploşniţe colcăind peste tot, ziua şi noaptea!“

Economist și cadru didactic universitar, fost militar și primul prefect al județului Caraș-Severin, Liviu Spătaru a reușit să se impună rapid în fața concitadinilor săi și să fie votat în 2004 primar al municipiului Reșița.

Share

Cristian Franț 0 comentarii

Actualizat: 06.07.2018 - 07:44

Din păcate pentru el, altfel au stat lucrurile în anul 2008, când reșițenii l-au preferat pe Mihai Stepanescu, după ce Liviu Spătaru a fost trimis în judecată pentru luare de mită. Din păcate pentru reșițeni, aceeași soartă a avut-o și primarul Mihai Stepanescu.

În câteva cuvinte, Spătaru a fost acuzat că ar fi achiziționat carburant fără licitație de la Petro Dan, compania proprietarului clubului local de fotbal de atunci și ar fi primit o excursie, dar și alte beneficii la schimb. Spătaru neagă acuzațiile și spune că a fost doar o comandă politică pentru a fi scos din joc.

După eliberare, Liviu Spătaru a ales să deschidă un proces la CEDO contra statului român. Deși spune că în penitenciar condițiile sunt groaznice și că acolo se face orice numai reeducare nu, procesul la CEDO l-a deschis mai mult determinat de felul în care a fost judecat, decât din cauza condițiilor din detenție, despre care susține că sunt sub nivelul umanității. Spătaru spune că a fost “privilegiat” din cauza bolii, că a ispășit pedeapsa în infirmerie, dar spune că în Penitenciarul din Timișoara sunt zone, denumite de deținuți “Catanga”, unde condițiile sunt groaznice. ”Ploșnițele sunt parte din peisaj, ele neapărând sfioase doar noaptea, ci umblă ziua în amiaza mare” povestește fostul edil.

RL: Vă mai puteți aminti cum era în penitenciar sau era așa de rău că nu mai vreți nici să vă aduceți aminte?

Liviu Spătaru: La acest capitol sunt nevoit să nuanţez, pentru că nu am “beneficiat” de aceleaşi condiţii ca marea masă, fiind privilegiat, dar de boală, nu de sistem. Concret, având probleme grave de sănătate – şi aş vrea să-l văd pe cel care nu le-ar fi avut după 8 ani de proces, timp în care am fost de 111 ori la Craiova! – am stat tot timpul în infirmerie, unde condiţiile sunt mai bune! Să fim înţeleşi, inumane, dar mai bune decât în secţiile obişnuite, insalubre, lipsite de igienă, cu ploşniţele colcăind peste tot, ziua şi noaptea. Condiţiile din penitenciar sunt animalice, dezumanizante… Deţinuţii sunt sclavii moderni, sclavii zilelor noastre, iar sistemul penitenciar românesc ţine de Evul Mediu, nu de secolul XXI. În aparenţă, o condamnare are drept consecinţă directă desocializarea individului, dar în sistemul românesc se merge spre dezumanizarea lui. La Timişoara, lucrurile sunt serios şi consistent atenuate însă de valoarea colectivului din penitenciar, de omenia “paznicilor”, dacă mi-e permis să le spun aşa. Omul sfinţeşte locul, iar omenia, cultura şi amenitatea colectivului de la Timişoara sfinţesc până şi un penitenciar.

Mai e speranță, se mai poate schimba ceva la sistemul penitenciar?

Sunt multe de îmbunătăţit. Eu nu cred în capacitatea sistemului privativ de libertate de a rezolva problemele societăţii, dar, câtă vreme nu-l putem înlocui cu altceva pentru că nu am ajuns să avem ştiinţa şi capacitatea de a-l înlocui, atunci, pe lângă îmbunătăţirea radicală a condiţiilor materiale, cred că trebuie lucrat mult pe tărâm spiritual, educativ. Latura educativă, recuperatorie, latura muncii intelectuale este trimisă în derizoriu în sistemul punitiv românesc, dându-se o prea mare importanţă muncii fizice, muncii brute, aducătoare de bani, care intră direct în bugetul Ministerului Justiţiei. Grav e că dintr-un om cu probleme de conştiinţă şi morală, deţinutul ajunge neom, apoi se animalizează dacă stă mai mult.

O a doua problemă este imixtiunea D.N.A. în actul eliberării condiţionate. Timp de doi ani sau mai mult, D.N.A. nu are habar de viaţa deţinutului, dar apare subit la procesul eliberării, de multe ori opunându-se, pe motiv că pedeapsa a fost prea scurtă! Altfel spus, procurorii se opun autorităţii lucrului judecat, ceea ce mi se pare în afara legii! Chiar dacă nu li se dă dreptate în primă instanţă fac recurs, iar omul mai trebuie să stea două luni la închisoare, până obţine un nou termen de judecată. Nu e uman, nu e echitabil! Deţinutul ar trebui eliberat de o instanţă civilă care lucrează în penitenciar, de judecătorul de aici, fără procurori dinafară. Dar totul se judecă în interesul omului, nu-i aşa? Iată încă o dovadă că la noi, persoana privată de libertate nu mai e considerată om.

 V-aș ruga să detaliați puțin despre acțiunea făcută la CEDO.

În principiu, am contestat faptul că nu am avut parte de o judecată dreaptă, de un proces echitabil. Eu am fost condamnat doar pe baza rechizitoriului iniţial, însăilat aberant de un procuror vădit răuvoitor şi corupt, fără ca în întreaga chestiune şi pe întregul parcurs al procesului, care a durat aproape 8 ani, să fie permisă efectuarea unei expertize. Practic, mi-a fost amputat dreptul la apărare în cauză. În speţă, procurorul Speriusi, şeful DNA Timiş, un fel de “regională” a respectivei instituţii care a instrumentat cazul, nu avea la îndemână decât delaţiunea unui aşa-zis ziarist, pe care îl prinsesem furând din banii reşiţenilor, pe care l-am dat afară şi care a vrut să se răzbune. El, procurorul, a început să caute tot soiul de dovezi, să constate ilegalitatea încheierii unor contracte şi unor plăţi efectuate. Am solicitat o expertiză, iar Speriusi l-a desemnat pe profesorul universitar Gheorghe Bogdan, de la Timişoara. În prealabil, pentru a ajunge la concurenţa prejudiciului cu care putea să mă trimită în judecată, Speriusi a afirmat în rechizitoriu că toate plăţile efectuate pentru produsele petroliere au fost ilegale, pentru că nu s-a respectat preţul iniţial de la încheierea contractului. Lucru imposibil, însuşi Petromul a majorat preţurile de vreo 20 de ori în cursul anului 2006. Expertul desemnat a constatat că produsele petroliere sunt fungibile, deci îşi pot modifica preţurile în perioada derulării contractului. Speriusi şi-a contrazis propriul expert, spunând că produsele petroliere – benzină, motorină, bitum şi combustibil lichid – nu sunt fungibile, pentru că nu sunt cotate la bursă. Acolo e cotat doar ţiţeiul, din care se fac ele… De aici se vede reaua voinţă şi dorinţa lui Speriusi de a mă înfunda cu orice preţ; pentru că a spune că produsele petroliere nu sunt fungibile e ca şi cum ai spune că apa nu conţine hidrogen. Era suficient să deschidă un calculator, dar n-a făcut-o, pentru că era principalul lui cap de acuzare şi nu putea să renunţe la el.

Am solicitat un contraexpert şi l-am desemnat pe profesorul universitar Ilie Cristescu, dar Speriusi se grăbea şi nu l-a lăsat să termine expertiza, trimiţându-mă în judecată pe baza rechizitoriului făcut de el, după capul lui. Ulterior, ambii experţi au dat declaraţii favorabile mie la proces, dar judecătorii nu au ţinut cont de ele. Mai departe, instanţa de fond, Tribunalul Craiova, prin judecătoarea Maria Udrea, a refuzat sistematic efectuarea unei expertize în cauză, deşi avea această obligaţie, legală şi morală. A rămas valabil prejudiciul calculat de “expertul” Speriusi, de peste 4 miliarde lei vechi, în baza căruia instanţa de fond m-a şi condamnat. Adevărul e că nici nu avea cum să procedeze altfel doamna Udrea, câtă vreme intra în sală împreună cu reprezentanta D.N.A., se consultau în timpul procesului, ieşeau împreună şi plecau împreună la plimbare.

În faza următoare, la Curtea de Apel, am solicitat din nou expertiza, iar completul de două judecătoare l-a admis în prima fază, desemnând un expert din Craiova, pe care nu mai ştiu cum îl cheamă, deşi tot eu am plătit expertiza! Omul s-a dovedit profesionist, a făcut expertiza ca la carte, arătând nu numai că nu este nici un prejudiciu, dar că, în urma inventarului Primăria Reşiţa ar trebui să-mi dea 30 kg de bitum, rezultate în plus la inventar. Despre nefungibilitatea produselor petroliere, inventată de Speriusi, nici vorbă, a demontat-o în totalitate, demonstrând că plăţile au fost legale. De aici începe o serie de fapte greu de înţeles, deşi acum le înţeleg. D.N.A. trebuia să meargă pe aceeaşi linie, a abuzului iniţial făcut de Speriusi: judecătoarele Curţii revin asupra propriei lor decizii de aprobare a expertizei şi, după ce aceasta a fost plătită şi efectuată, în sentinţa finală afirmă că în acest caz nu mai este nevoie de o nouă expertiză…deşi nu se efectuase niciuna până atunci, până la aceea dispusă de ele. E strigător la cer cum au procedat! Apoi, tot ele dreg busuiocul şi afirmă că o serie de acte sunt valabile, deci şterg prejudiciul, reducându-l la 9.000 lei, preţul a 2.000 de litri de benzină, calamitată la inundaţiile după ploile torenţiale din 2005. Dar mă condamă, că aşa scria pe dosarul meu de la bun început.

Mai departe, din închisoare, eu fac apelul în anulare, dar Curte de Apel Craiova îl respinge în camera preliminară ca nefondat, fără nici o explicaţie. Apoi fac şi recursul în casaţie, dar camera preliminară a ICCJ îl respinge ca nefondat, fără nicio explicaţie. Aşa că am făcut aproape doi ani de închisoare, fără a avea nici un moment posibilitatea să mă apăr, conform legilor care funcţionau în România. Şi fără să mi se acorde nici o circumstanţă atenuantă, deşi mi-am slujit ţara cu devoţiune, ca militar, ca prefect de judeţ, ca deputat, ca primar de municipiu, ca profesor universitar, ca revoluţionar adevărat. Nu mi s-au aplicat decât circumstanţele agravante. Dacă asta e dreptate, atunci prefer Inchiziţia.

Mai sunteți optimist?

Nu, nu sunt optimist! Dacă nu ţi se face dreptate în ţara ta, a căuta dreptatea în cele patru zări este, vorba Ecleziastului, “vânare de vânt”.

Actele sunt depuse?

Graţie prietenilor mei, avocaţii Dan Stan şi Cristian Gâfu, actele au fost depuse încă de la finele anului 2015, cu respectarea fondului şi formei procedurale cerute de instanţa europeană.

Cum s-a relaţionat cu CEDO?

Vă răspund cât de sintetic şi laconic pot: aşteptăm răspuns.

Dacă veţi câştiga, pierderea mai poate fi reparată?

Mă faceţi să zâmbesc amar. Nu, pierderea nu mai poate fi reparată în nici un caz. A fost distrusă cariera mea de profesor universitar şi nu mai poate fi refăcută. A fost distrusă cariera mea de om politic şi nu mai poate fi refăcută. Au fost puse sub semnul întrebării onestitatea, moralitatea şi civismul, cu tot cortegiul social care vine după acest semn al întrebării. Pe scurt, a fost distrusă viaţa mea, fără perspective nici unei reparaţii cât de cât acceptabile.

Cum se raportează oamenii Reşiţei la dumneavoastă acum, după ce ați fost eliberat?

În comunitate există fire ascunse, legi ale grupurilor, reţele de comunicare pe care nici nu le bănuim. Aşa se face că marea majoritate a reşiţenilor ştiu că toată condamnarea mea nu a fost decât o imensă făcătură, cum ştiu şi că nu am cauzat niciun prejudiciu oraşului, bugetului lui.

Am constatat că mulţi ştiu amănunte şi despre cum s-a făcut “făcătura” în “retortele” politice ale Camerei de Comerţ şi Industrie din Reşiţa, la chefurile organizate de conducerea de atunci a judeţului, la care participa şi procurorul-şef Speriusi… Am constatat că după ieşirea de la închisoare, reşiţenii sunt indiferenţi într-un grad mai mic faţă de persoana mea, fără ca gradul de antipatie sau adversitate să fi crescut. Spre cinstea lor, reşiţenii au gestionat mult mai bine decât mine relaţia dintre mine şi ei şi le mulţumesc pentru asta.

M-aş fi bucurat enorm să le pot mulţumi şi colegilor universitari din Reşiţa, dar le mulţumesc celor din Timişoara, impecabili în tot acest răstimp de încercare pentru mine.

 Cum vedeți actualele schimbări la legile Justiţiei?

În măsura în care aceste schimbări nu sunt aberante şi făcute în interesul unor indivizi certaţi cu legea, aceste schimbări sunt benefice. Unele sunt aberante în sine – eu nu pot fi de acord, de pildă, cu dezincriminarea totală a abuzului în serviciu – la altele se văd interesele de la o poştă.

Dacă vrem o justiţie corectă, trebuie să orientăm aceste schimbări spre a ajunge să pronunţăm condamnări doar pe baza unor probe concrete şi nu pe baza unor delaţiuni, de cele mai multe ori interesate, mincinoase sau smulse de procurori. Nu sunt jurist, dar cred că mă pot exprima în susţinerea ideilor că procurorilor trebuie să li se reducă statutul privilegiat şi să fie aduşi la statutul de avocaţi ai acuzării…dar mai e mult până acolo. E prea departe…”. 

Comentarii

loading...