20.7 C
București
vineri, 5 iunie 2026
AcasăInvestigații România LiberăAnchetă la o clinică de cosmetică. Poliția face 45 de percheziții

Anchetă la o clinică de cosmetică. Poliția face 45 de percheziții

Sub conducerea procurorilor de la Parchetul General, polițiștii fac, joi, 45 de percheziții, într-un dosar legat de activitatea unei clinici de cosmetică.

Perchezițiile se desfășoară în Bucureşti şi în alte 24 de judeţe ale României, la domiciliile unor persoane fizice şi la sediile unor persoane juridice, care sunt cercetate pentru evaziune fiscală, spălare de bani, vătămare corporală, fals intelectual şi exercitarea fără drept a unei profesii.

Ancheta se referă la efectuarea unor proceduri de înfrumuseţare, invazive sau noninvazive, la sediul clinicii şi în alte locaţii partenere din România, de către angajaţi sau colaboratori, fără a le evidenţia în sistem contabil şi fără a îndeplini condiţiile esenţiale pentru exercitarea unei astfel de profesii.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Alertă pe Stația Spațială Internațională: Astronauții au fost trimiși de urgență în nava de evacuare după agravarea unei scurgeri de aer

Momente tensionate la bordul International Space Station, după ce o scurgere de aer din segmentul rusesc al stației s-a agravat în timpul unei operațiuni...

Rețea acuzată că vindea mașini de lux furate din UE, destructurată de DIICOT. 17 autoturisme și sute de documente, ridicate la percheziții

O amplă anchetă coordonată de DIICOT și Poliția Română a dus la destructurarea unui grup infracțional organizat suspectat că importa și comercializa autoturisme de...

Hagi trimite vedetele în vacanță! Ianis Hagi și încă șase titulari nu joacă împotriva Țării Galilor

Naționala României va aborda amicalul cu Țara Galilor fără șapte dintre jucătorii convocați pentru acțiunea din luna iunie.Gheorghe Hagi a decis să reducă lotul...
Ultima oră
Pe aceeași temă