23.8 C
București
marți, 16 iunie 2026
AcasăInvestigații România Liberă43 de cetăţeni din Afganistan, Eritreea, Turcia, Irak şi Pakistan depistați de...

43 de cetăţeni din Afganistan, Eritreea, Turcia, Irak şi Pakistan depistați de poliţiştii de frontie

În data de 11.02.2021, în jurul orei 10.10, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean slovac, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Slovacia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, componente auto, pe ruta România – Slovacia.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, opt cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul Sectorului P.F. Vărşand pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul este format din doi minori, în vârstă de 14, respectiv 16 ani şi şase adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 23 de ani, toţi cetăţeni din Afganistan.

În aceeaşi zi, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Poliţiei de Frontieră Nădlac II au efectuat controlul amănunţit asupra a patru ansambluri rutiere şi un microbuz, conduse de  trei cetăţeni români, un cetățean Turcia şi un bulgar. Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferii transportau diferite bunuri pentru societăţi din Belgia, Slovacia, Polonia şi Germania.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, în interiorul compartimentelor de marfă au fost descoperiţi, ascunşi printre marfa transportată, douăzeci și cinci de cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt 18 cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 13 şi 29 ani, şase turci cu vârste curpinse între 19 şi 23 de ani şi un cetăţean din Pakistan în vârstă de 20 de ani, solicitanţi de azil în România.

În data de 12.02.2021, în jurul orei 06:00, poliţiştii de frontieră din cadrul aceluiaşi punct au observat pe sensul de ieşire din ţară în terminalul de automarfare, două persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul punctului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor s-a stabilit că sunt doi cetăţeni din Eritreea, în vârstă de 18, respectiv 24 de ani.

Şi polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac I au depistat ascunşi într-un automarfar condus de un cetăţean bulgar, patru cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 17 şi 52 de ani, solicitanţi de azil în România.

La aceeași dată, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș, pe timpul executării misiunilor specifice, au depistat, la aproximativ 200 m față de linia de frontieră, patru cetățeni din Irak care se deplasau pe jos, pe câmp, cu intenția de a trece frontiera în Ungaria.

Cele mai citite

PNL îi cere lui Adrian Veștea să renunțe la mandatul de premier desemnat și solicită reluarea consultărilor la Cotroceni

PNL a decis să nu susțină învestirea unui guvern condus de Adrian Veștea și i-a solicitat acestuia să își depună mandatul de premier desemnat...

David Popovici, omagiat înaintea Europenelor! Gest spectaculos al European Aquatics: „De expus la Louvre”

David Popovici a primit o recunoaștere specială din partea European Aquatics înaintea Campionatelor Europene de înot de la Paris, competiție la care românul va...

Scandal la Mondial! Selecționerul Iranului a ignorat avertismentul FIFA și a lansat acuzații dure

Amir Ghalenoei, selecționerul Iranului, a provocat una dintre cele mai controversate conferințe de presă de la Campionatul Mondial 2026, după ce a acuzat autoritățile...
Ultima oră
Pe aceeași temă