19.6 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăZona euro este pregătită să deblocheze acordul privind datoria Greciei

Zona euro este pregătită să deblocheze acordul privind datoria Greciei

Președintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a anunțat sâmbătă că Grecia a îndepărtat temerile privind hotărârea ei de a introduce reforme pentru reducerea datoriei, deschizând astfel calea spre o relaxare a acesteia, transmite AFP citată de Agerpres.

“Sunt fericit să anunț că deschidem calea punerii în aplicare a măsurilor pe termen scurt ale MES destinate reducerii datoriei (Greciei)”, a scris Jeroen Dijsselbloem într-un mesaj pe Twitter, referindu-se la planul de salvare inițiat de zona euro, Mecanismul european de stabilitate.

“Am primit o scrisoare în care colegul meu grec confirmă angajamentul față de precedentele acorduri”, a adăugat ministrul olandez de finanțe, Jeroen Dijsselbloem, președintele Eurogruplui care îi reunește pe cei 19 miniștri de finanțe din zona euro.

Responsabilii zonei euro vor decide oficial, în cursul unei reuniuni programate în ianuarie, dacă vor aplica măsurile de reducere “pe termen scurt” a datoriei Greciei, adoptate la începutul lunii decembrie, a făcut cunoscut o sursă din Eurogrupului. Germania s-ar putea opune, a adăugat sursa.

La 14 decembrie, zona euro a suspendat, la cererea Germaniei, măsurile de reducere a datoriei Greciei care au fost acordate Atenei la 5 decembrie în schimbul aplicării de reforme.

Premierul grec, Alexis Tsipras, a anunțat atunci că o sumă de 617 milioane de euro va fi acordată unui număr de 1,6 milioane de pensionari sub forma unui supliment special de pensie iar anumite insule din estul Mării Egee vor fi scutite de la majorarea TVA.

Anunțurile cu caracter social făcute de guvernului elen au intervenit într-un moment în care discuțiile se blocaseră între Atena și creditorii săi cu privire la menținerea țării sub perfuzie financiară și măsurile de reducere a datoriei, din cauza divergențelor dintre zona euro, condusă de Germania, și Fondul Monetar Internațional.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Zelenski vede Ucraina membru în NATO cu o condiție majoră

Președintele Volodimir Zelenski consideră că Ucraina nu va putea deveni membru NATO până când nu va câștiga războiul cu Rusia, conform observatornews.ro. Secretarul general al...

Rusia – Ucraina, ziua 777: Șoigu cere suplimentarea livrărilor de arme

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a cerut suplimentarea şi accelerarea livrărilor de arme pentru operaţiunea militară în Ucraina, a comunicat Ministerul Apărării.Într-o întrunire...

Elevii români, medaliați la Olimpiada Balcanică de Matematică. Mesajul ministrului Educației

O medalie de aur, patru de argint şi una de bronz au fost obţinute de elevii români la Olimpiada Balcanică de Matematică, desfăşurată zilele...
Ultima oră
Pe aceeași temă