31.4 C
București
miercuri, 29 iulie 2026

UE calca pe oua

Comisia Europeana tocmai a anuntat, in ajunul Pastelui catolic, ca ouale bio, cunoscute si ca oua ecologice, nu vor mai putea fi vopsite cu altceva decat cu vopsea si coloranti bio. Precizarea e importanta: e vorba numai de ouale cu eticheta bio si e vorba numai de comertul oficial, din magazine. Celelalte oua vandute, cele ne-bio, vor putea fi vopsite cu orice (desigur, si aici se impun normele europene), iar acasa fiecare cetatean va putea face cum pofteste. Directiva a intrat in vigoare in decembrie, insa pana acum ea a fost blocata de manevrele Germaniei si Austriei, tari in care comertul cu oua pictate de Pasti este foarte important. Acum s-a anuntat insa ca directiva intra definitiv in vigoare, si asta ar putea duce la ruina unor fermieri, cum este de pilda Walter Hoehne, patronul unei fabricute din Bavaria, care impreuna cu 23 de parteneri au pregatit 600.000 de oua bio pictate, ceea ce ar fi trebuit sa le aduca un profit de 150.000 de euro. Acum, insa, ei nu le vor mai putea vinde. La intrebarea: de ce nu le vand ca oua simple, fara sa mai puna eticheta "bio"?, raspunsul este: nu se poate. Ouale bio trebuie vandute ca bio si nu pot fi retrogradate intr-o categorie inferioara, pentru ca asta – spune UE – ar produce o confuzie regretabila in capul consumatorilor. Prin definitie, ouale ecologice provin de la gaini hranite cu furaje care nu contin substante chimice de sinteza, pesticide, hormoni sau proteine de origine animala. Pasarile nu sunt tratate cu antibiotice si sunt cat se poate de ferite de stres.

In ultimii ani, Uniunea Europeana a initiat o serie de masuri interne menite a schimba imaginea institutiilor europene in ochii cetatenilor. Acestora, in special celor din tarile eurosceptice, cum sunt Marea Britanie si multe state est-europene, trebuia sa li se transmita mesajul ca multe dintre miturile privitoare la excesele birocratiei europene nu au nici o substanta si nu se bazeaza pe fapte reale. Nu, Comisia Europeana nu masoara curbura bananelor si nu a cerut marinarilor sa poarte plasa de par atunci cand pescuiesc etc. Cu toate acestea, pana si eurofilii cei mai entuziasti, cum sunt romanii, au avut o serie de surprize neplacute, afland de pilda ca nu mai pot taia porcii asa cum doresc si ca ar trebui ca acestia sa fie anesteziati in momentul taierii.

Dan Alexe
Dan Alexe
Dan Alexe, corespondent Bruxelles
Cele mai citite

Horoscop 30 iulie 2026. O surpriză neașteptată poate schimba cursul zilei pentru unele zodii

Horoscop 30 iulie 2026. Ziua vine cu oportunități, decizii importante și schimbări de perspectivă pentru toate semnele zodiacale. Astrologii recomandă răbdare, atenție la detalii...

U Cluj și-a aflat posibilul adversar european! Miza calificării cu Brann devine și mai mare

Universitatea Cluj o va întâlni pe Apollon Limassol în turul al treilea preliminar al Conference League, dacă va elimina formația norvegiană Brann.Universitatea Cluj cunoaște...

Rusia respinge zvonurile despre o nouă mobilizare și anunță 200.000 de voluntari recrutați în 2026

Rusia respinge informațiile potrivit cărora ar pregăti o nouă mobilizare militară și susține că nu există, în acest moment, o astfel de necesitate.Moscova afirmă...
Ultima oră
Pe aceeași temă