13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăTurismul de pe litoral a supravietuit viiturii

Turismul de pe litoral a supravietuit viiturii

» Peste 120.000 de persoane au ignorat starea deplorabila in care se aflau plajele.

» La presiunea hotelierilor, autoritatile au refacut in numai trei zile plajele si falezele distruse de inundatii.

» Turismul litoral de week-end a crescut cu 110%, cu ajutorul cazarii oferite de particulari.

Soarta turismului constantean s-a decis saptamana trecuta, cand aproape toate statiunile de la Marea Neagra au fost grav afectate de ploile torentiale cazute timp de doua zile. Peste 20% din plaje au fost practic distruse de torente, care in drumul lor spre spre mare au lasat cratere uriase. Sezonul estival a fost salvat insa de mentalitatea zecilor de mii de vilegiaturisti care au refuzat sa renunte la vacanta si care s-au incapatanat sa isi continue concediile, bronzandu-se printre ravenele de cinci metri lungime si aproape un metru adancime, create de ape.

Profitand de indulgenta turistilor, hotelierii au facut presiuni asupra autoritatilor, in special asupra celor de la Apele Romane, prin reprezentantul lor – Directia Apelor Dobrogea Litoral (DADL) Constanta. Astfel, lucrarile de reamenajare au durat numai doua zile, iar in prezent toate plajele afectate de potop au fost integral refacute. Peste 26.000 de tone de nisip au fost luate din zonele mai izolate si aduse pe plajele aproape distruse de la Venus, Eforie Sud, Eforie Nord, Olimp sau Cap Aurora. Rapiditatea actiunilor de refacere a facut ca numarul celor cazati pe litoral in aceasta perioada sa nu inregistreze o scadere semnificativa. Potrivit politiei, in statiuni erau cazati legal, sambata, in jur de 117.000 de turisti, carora li se adaugau alte cateva mii care locuiau la rude, la prieteni sau in casele particularilor. Desi au fost afectate de ploi, statiunile Neptun, Eforie si Costinesti continua sa se afle in topul preferintelor turistilor, prima avand in jur de 34.000 de turisti cazati, iar celelalte doua depasind fiecare pragul de 23.000. Mamaia a fost singura statiune care nu a avut nici un fel de probleme din cauza potopului, lipsa unor pante sau faleze abrupte evitand aparitia unor torente care sa distruga plajele. Managerul Hotelului Picadilly, Andrei Trandafir, a declarat ca nu au existat nici un fel de probleme, singurul efect al potopului fiind acela ca plajele au fost ude, turistii fiind astfel obligati sa ramana in hoteluri.

Lucian Iftimie, presedintele Asociatiei Investitorilor din statiunea turistica Venus, zona cea mai afectata de pe litoral, a criticat DADL Constanta, afirmand ca reprezentantii institutiei au vrut sa inchida plajele, sub pretextul efectuarii de lucrari. La presiunea hotelierilor, DADL a terminat insa lucrarile intr-o singura zi, desi initial avusese intentia de a inchide zona pentru o saptamana, ceea ce ar fi alungat practic turistii din statiune. Iftimie a declarat ca inundatiile si modul in care au gestionat autoritatile aceste momente i-au speriat totusi pe cei care urmau sa vina pe litoral. Se pare ca pana la urma situatia s-a rezolvat, in sensul ca nu au existat rezilieri de contracte, Venus fiind in continuare una dintre destinatiile cautate. "In perioada iulie-august, in timpul saptamanii s-a inregistrat o crestere de 80% a numarului de turisti care au venit pe litoral, in weekend fiind chiar o crestere de 110%", a declarat ministrul pentru Turism, Ovidiu Silaghi. El a precizat ca aceasta crestere este data si de cele aproximativ 20.000 de locuri de cazare nedeclarate de particulari.

Cele mai citite

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...
Ultima oră
Pe aceeași temă