Tarifele la energia electrica pentru populatie se vor dubla in urmatorii ani, urcand de la nivelul de 82,7 dolari/MWh raportat in 2005 la 162,5 dolari/MWh in 2015, potrivit unui studiu elaborat de Fondul Romano-American de Investitii (RAEF).
“Preturile finale vor creste din cauza majorarii costurilor cu distributia, transportul de energie si a altor servicii de sistem, in prezent subevaluate, costuri care vor depinde si de nivelul de competitie de pe piata”, a declarat, Alin Giurgiu, unul dintre autorii studiului. El a precizat ca RAEF nu anticipeaza o crestere importanta a costurilor de productie. Potrivit analizei, energia electrica transportata prin retele de joasa tensiune, la care sunt racordati consumatorii casnici, va avea in 2006 un pret mediu de 90,5 dolari/MWh. Tarifele vor creste la 99,2 dolari/MWh in 2007, la 104,7 dolari/MWh in 2008, urmand sa ajunga in 2010 la 117,1 dolari/MWh.
Pentru consumatorii industriali, care primesc energie electrica prin intermediul retelelor de medie tensiune, ritmul de crestere va fi mai scazut, de la 58,9 dolari/MWh in 2005 la 86,2 dolari in 2015. Costurile de productie vor urca in perioada mentionata de la 35,5 dolari/MWh in 2005 la 38,2 dolari/MWh in 2006 si la 41,3 dolari/MWh in 2007, pana la un nivel de 42 de dolari/MWh in 2015.
RAEF anticipeaza majorari de costuri si in ceea ce priveste distributia si transportul de electricitate, pana la 22,4 dolari/MWh, respectiv 9,9 dolari/MWh, in 2015. Analiza RAEF a luat in calcul, printre altele, informatiile prezentate de distribuitori, transportatori si furnizori de energie, precum si datele din contractele de privatizare in domeniu.