15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăTârgul preţurilor mici

Târgul preţurilor mici

Târgul imobiliar Project Expo a adunat weekendul trecut oferte la care nimeni nu îndrăznea să spere acum câţiva ani: preţuri tentante pentru clienţi, dar totuşi, greu accesibile.

O maşină gratis la un apartament cumpărat! Aceasta a fost probabil cea mai generoasă ofertă de la târg, a celor de la Premier Service. Cine nu vrea maşina, o Dacia Logan, poate să îi scadă preţul din valoarea apartamentului. Cum oferta a fost limitată doar pentru perioada târgului, oamenii s-au grăbit să vadă apartamentele scoase la promoţie. Au existat câteva zeci de vizionări, iar reprezentanţii companiei speră să semneze 20 de precontracte în zilele care urmează. „Au fost foarte mulţi interesaţi, dar toată lumea stă un pic să vadă ce se întâmplă cu salariile.”, susţine Cristina Ştefan, reprezentantul companiei Premier Service.
Clienţii care puteau să cumpere o lo­cuinţă cu banii jos au dispărut cu desă­vârşire. Toată lumea încearcă să cumpere prin credit. Iar băncile sunt încă foarte stricte, ceea ce încurcă uneori tranzacţiile. „Sperăm în alte condiţii de creditare, cu alte grile, mai laxe. Chiar de curând am avut clienţi care erau hotărâţi să cumpere, doar că banca i-a anunţat că a blocat analiza dosarelor pentru moment.”
Pentru a evita astfel de situaţii, la târg au fost şi companii de brokeraj, care asigurau clientul că îi vor oferi cele mai bune condiţii de creditare de pe piaţă.
„Chiar dacă au fost mai puţini vizitatori la acest târg decât la altele, oamenii au venit hotărâţi să cumpere. Totuşi, ei au fost precauţi, date fiind condiţiile economice recente”, a declarat Raluca Dobre, directorul de Marketing şi PR de la Kiwi Finance.

Locuinţe pentru toată lumea
Oferte sunt multe şi tentante. La târg, au fost prezentate garsoniere de 30.000 euro, apartamente de două camere care pot pleca de la puţin peste 40.000 euro, dar şi apartamente de trei camere care se vând la 70.000 euro. Au existat chiar şi proiecte nou aduse în atenţia publicului, cum ar fi Red House 2 – un ansamblu rezidenţial din Prelungirea Ghencea. Şi pentru cei care îşi doresc o casă, ofertele sunt cât se poate de interesante. Vilele se pot cum­păra acum cu banii cu care anul trecut se cumpărau apartamentele de trei camere. Astfel, o casă de 150 mp poate fi cum­părată cu puţin peste 100.000 euro.

Cele mai citite

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă