16.5 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăStudenţii sunt „vânaţi” de constructorii de case

Studenţii sunt „vânaţi” de constructorii de case

Două firme de dezvoltare imobiliară au creat pachete speciale pentru studenţi, de închiriere pe termen lung. Chiriile variază între 70 euro/lună şi 250 euro/lună, în funcţie de zonă şi spaţiul oferit.

Compania Genesis şi-a „croit” oferta numai pentru studenţi, construind în zona Militari un adevărat campus – West Gate Studios. În total, ansamblul are 650 locuinţe noi, din care au 275 unităţi au fost date în folosinţă în această toamnă.

În urma studiilor realizate cu câţiva ani în urmă, am identificat că piaţa locuinţelor destinate închirierii este una cu potenţial şi ne-am îndreptat în această direcţie prin dezvoltarea primului complex studenţesc privat din România, proiect conceput în 2006 şi lansat în 2008, pe care vom continua să îl extindem în funcţie de cerere“, declară Rob Stewart, preşedintele Genesis Development. Acesta susţine că primul lot de locuinţe este închiriat 100%, iar cel de-al doilea lot, lansat în acest an universitar, este deja pre-închiriat în proporţie de 70%.

Chiriile variază între 70 euro/lună, fără cheltuieli de întreţinere, pentru un loc în cameră -un student care împarte un studio de 25 mp, cu alt student şi 350 euro/lună, când se închiriază un apartament de două camere, cu o suprafaţă de 70 mp. 

În ceea ce priveşte întreţinerea, aceasta variază în funcţie de consum, dar se situează în medie la 25 euro/lună.

Studenţii, chiar dacă de regulă au bugete mai mici, sunt o cerere constantă pe piaţa închirierii.

De aceea şi compania Impact SA a lansat în acest an un program pentru studenţi, Greenfield Gaudeamus, chiar dacă tariful nu este tocmai mic, iar amplasamentul greu de accesat pentru tinerii fără maşini. Reprezentanţii Impact marşează însă pe spiritul ecologic al zonei şi pe calitatea locuitorilor din Nordul Capitalei şi speră să atragă tinerii ca într-un club, în ansamblul Greenfield, din Băneasa, unde  trebuie să plătească însă 250 euro/lună, pentru închirierea unei garsoniere, la care se asigură gratis şi un loc de parcare. Programul Greenfield are şi o serie de facilităţi pentru studenţii care au în vedere să cumpere aceste locuinţe (cu bani de la părinţi sau de la viitoarele locuri de muncă).

Un segment al pieţei imobiliare care se specializează

În total, compania Genesis Development a investit 40 milioane de euro, în cele 650 locuinţe din West Gate Studios şi în facilităţile clădirilor pentru tineri.

Această piaţă a închirierii de către studenţi a fost „atacată” şi de alte companii, e adevărat însă cu sume mai mici şi cu dezvoltări imobiliare cu un număr mai redus de camere.

Romconstruct a realizat un cămin studenţesc privat în zona Fizicienilor, din Bucureşti, cu 311 locuri. Mai multe detalii despre acesta şi despre chiriile de pe piaţa privată aflaţi în materialul nostru CAZARE STUDENŢI 2011: cele mai ieftine variante imobiliare în Bucureşti

Cele mai citite

Andrei Caramitru despre Nicușor Dan: “Așa dezastru colosal nu am văzut în viața mea”

Analistul economic Andrei Caramitru, fost consilier al președintelui USR, face un comentariu dur despre prestația lui Nicușor Dan ca primar al Bucuretiului, afirmând că...

Artista Shakira scapă de ancheta de fraudă fiscală din Spania

Un tribunal spaniol a anunţat joi că a clasat cea de-a doua procedură pentru fraudă fiscală deschisă împotriva celebrei cântăreţe Shakira, care a scăpat...

Criză de teste de sarcină în localitățile rămase fără păcănele

Ilustrație: Marian Avramescu Legea prin care a fost interzisă prezența păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori se poate dovedi o...
Ultima oră
Pe aceeași temă