Saptamana care se incheie a adus o evolutie ceva mai buna a bursei romanesti. Cresterile au fost insa de amploare foarte redusa si aproape dezamagitoare prin comparatie cu aprecierile avute de indicii pietelor externe mature, in acelasi interval de timp. Lichiditatea tranzactiilor este in unele zile foarte redusa, iar in zilele "bune" abia reuseste sa depaseasca usor nivelul de 10 milioane de euro. Totodata, se observa o scadere in intensitate a corelatiei dintre indicele BET si BET-FI. Pentru companiile din BET evolutia a fost ceva mai buna in aceste zile, titlurile BRD si SNP fiind, de altfel, printre putinele care s-au apreciat mai semnificativ. De asemenea, companile farmaceutice au beneficiat de un interes mai mare din partea investitorilor, preturile crescand mai vizibil (ce-i drept, insa, dupa scaderi pe masura in perioada anterioara). Pe segmentul SIF-urilor se pare ca s-au concentrat interesele vanzatorilor, poate si ca urmare a faptului ca pe piata instrumentelor derivate de la Sibiu titlurile SIF2 si SIF5 sunt de departe cele mai active. BET-FI s-a apreciat abia perceptibil, in pofida faptului ca deja se apropie adunarile generale ale actionarilor (ce vor avea loc in ultima decada a lunii aprilie), iar in cazul SIF2 si SIF1 pe ordinea de zi se afla si majorari de capital social.