10 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăRomania, singura tara in care statul a pierdut controlul resurselor naturale

Romania, singura tara in care statul a pierdut controlul resurselor naturale

Dupa cum am anuntat ieri, contractul de privatizare a Petrom se va afla saptamana viitoare pe ordinea de zi a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii. Pentru multi dintre cei prezenti acolo, clauzele lui nu sunt o necunoscuta. O necunoscuta raman, cel putin deocamdata, motivele pentru care cei care au negociat aceasta vanzare au fost de acord cu o serie de clauze extrem de paguboase pentru statul roman.

La vremea la care contractul de privatizare a Petrom a fost discutat in Parlament, secretarul de stat de la acea vreme din Ministerul Industriei si Comertului, Andrei Grigorescu, declara ca aceasta tranzactie respecta modelul practicat si in cazul privatizarii altor companii petroliere din Europa Centrala. Parlamentarii au inghitit, in corpore, “chifteaua” si au girat politic contractul, cu tot cu clauzele si anexele lui care acum agita CSAT-ul. In realitate, insa, contractul este in mare parte un unicat, daca ne uitam la ceea ce s-a intamplat la vecini. In primul rand, niciuna din tarile invocate nu se afla in situatia Romaniei, si anume de a detine resurse energetice destul de importante. Cele mai multe companii din aceste tari nici macar nu aveau departamente de foraj si extractie, privatizarile vizand aproape exclusiv rafinariile si statiile de distributie. De altfel, mizele privatizarii Petrom au fost exact acele zacaminte. Cele doua rafinarii preluate, Arpechim si Petrobrazi, au nevoie de investitii mari in retehnologizare, statiile trebuiau, in cea mai mare parte, modernizate, combinatul Doljchim tragea sa moara de ani de zile etc. In schimb, erau preluate, in acelasi pachet, cinci campuri petroliere cu mare potential in Kazahstan, 306 zacaminte de petrol si gaze, 1.450 sonde de gaze si 13.855 de sonde petroliere. Pe de alta parte, niciuna din companiile petroliere din Ungaria, Polonia, Slovacia sau Croatia nu a fost privatizata cu un investitor strategic, statul preferand nu doar mai multi actionari, ci si pastrarea, cel putin intr-o prima faza, a unui control important. De exemplu, in Ungaria, statul a ales initial sa detina cel mai mare pachet de actiuni (23%), in timp ce OMV a cumparat 10%, iar 38% au fost achizitionate de mai multe banci, fara insa ca niciuna sa detina o pondere importanta. La randul ei, MOL devenea actionar majoritar, detinand 98,4% la compania slovaca Slovnaft. In Polonia, 72% din actiunile companiei PKN Ortel se tranzactioneaza liber pe piata, iar cei mai mari actionari sunt Trezoreria statului si Fondul Polonez de Pensii. In Austria, statul este principalul actionar al grupului OMV, detinand 35% din actiuni, in timp ce 45% din actiuni sunt libere pe piata. In schimb, in Bulgaria, o tara fara zacaminte si concesiuni petroliere in strainatate, guvernul a ales sa cedeze 58% din actiunile companiei Neftochim, o simpla rafinarie, catre Lukoil pentru 101 milioane dolari si investitii in retehnologizare de 408 milioane dolari.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă