18.2 C
București
joi, 5 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRomânia are cea mai RIDICATĂ rată de inflaţie din UE

România are cea mai RIDICATĂ rată de inflaţie din UE

România a înregistrat cea mai mare rată a inflaţiei din Uniunea Europeană, potrivit datelor prezentate, vineri de Eurostat, relatează Mediafax.

Inflaţia anuală din Uniunea Europeană a urcat în luna mai la 1,6%, în timp ce preţurile de consum din zona euro au crescut în medie cu 1,4%, iar România a înregistrat cea mai puternică rată de majorare a preţurilor din UE.

În luna aprilie, inflaţia din UE a fost de 1,4%, iar cea din zona euro de 1,2%.

Cele mai scăzute rate ale inflaţiei din UE în luna mai au fost înregistrate în Grecia (-0,3%), Letonia (-0,2%) şi Cipru (0,2%).

România a avut cea mai ridicată inflaţie din UE în mai, de 4,4%, urmată de Estonia (3,6%) şi Olanda (3,1%), se arată într-un comunicat al Eurostat, institutul de statistică al Comisiei Europene.

Datele Eurostat se referă la indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC).

Cele mai citite

Netanyahu acuză Hamas de eșecul negocierilor de pace: a „respins” în bloc „tot”

Premierul israelian a acuzat miercuri Hamas că a "respins" în bloc "tot" ceea ce a fost propus în timpul negocierilor purtate sub egida unei...

VIDEO Un elev de 14 ani este autorul atacului armat de la un liceu din SUA care s-a soldat cu cel puţin patru morţi...

Suspectul arestat în urma atacului armat care s-a soldat miercuri cu cel puţin patru morţi şi nouă răniţi într-un liceu american este un elev...

Transporturile pe Dunăre sunt în pericol. Soluțiile pentru un trafic eficient de mărfuri

Debitul Dunării continuă să scadă pe fondul secetei şi al lipsei de investiţii în lucrări de dragaj.12 dintre porturile dunărene nu au încă conexiuni...
Ultima oră
Pe aceeași temă