5.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRestructurări de credite pentru clienţii supraîndatoraţi

Restructurări de credite pentru clienţii supraîndatoraţi

Clienţii ar putea beneficia de reeşalonarea automată a creditelor în cazul în care gradul de îndatorare trece, pe parcursul derulării contractului, de maximul admis de bancă. Această impunere a fost votată de deputaţii din Comisia pentru Buget, Finanţe şi Bănci sub forma unui amendament la OUG 50. Bancherii se tem însă de efectele „dărâmătoare”.

Deputaţii din Comisia pentru Buget, Finanţe şi Bănci au aprobat un amendament la proiectul de lege privind adoptarea OUG 50/2010 prin care se impune băncilor şi instituţiilor de credit să accepte automat cererea de reeşalonare a unui împrumut, în cazul în care clientul demonstrează că s-a depăşit gradul de îndatorare maxim admis.

Mai exact, atunci când raportul dintre rata lunară şi veniturile clientului trec de nivelul maxim validat de BNR pentru respectiva instituţie, clientul poate obţine o restructurare astfel încât să se reîncadreze în limitele admise. „Prin creşterea nivelului costului creditului nu se poate depăşi un grad maxim de îndatorare al clientului validat de BNR pentru fiecare instituţie bancară. În caz contrar, la cererea clientului, în urma unor documente justificative care să ateste depăşirea acestui prag, creditorul este obligat să propună clientului, în scris, refinanţarea sau reeşalonarea creditului, fără alte costuri sau analize suplimentare.”, este textul aprobat cu 20 de voturi pentru şi patru abţineri de Comisie.

Bancherii nu sunt de acord

Pe de altă parte, bancherii se tem de implicaţiile pe care le-ar putea avea acest amendament în cazul clienţilor cu credite în derulare şi cer studii de impact.

„Deja pentru clienţi, trecând cu dobânda la un index de piaţă, există riscul să le crească rata lunară, iar gradul de îndatorare să varieze. Atunci, de fiecare dată când Euribor creşte, banca trebuie să facă reeşalonare?”, a susţinut în faţa deputaţilor Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, aducând aminte încă o dată că o reglementare prea protectivă ar putea face băncile să nu îşi mai dorească să acorde credite.

Şi BNR s-a pronunţat împotriva aplicării unei astfel de prevederi, motivând prin efectul „dărâmător” pe care l-ar avea asupra sistemului bancar, mai ales în condiţiile în care aproximativ 30% din clienţii băncilor sunt bugetari şi au suferit deja o reducere substanţială de venituri.

În cazul acestora, depăşirea gradului maxim admis este aproape sigură, iar băncile ar trebui astfel să restructureze dintr-odată o pondere importantă din soldul creditelor. 

Cele mai citite

România cade pe locul 17 în piața auto europeană a mașinilor electrice după reducerea subvențiilor

Eliminarea primei de 10.000 de euro din programul Rabla Plus a dus la o scădere drastică a vânzărilor de mașini electrice în România, care...

Euro, la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani: Presiune asupra BCE pentru reducerea dobânzilor

Moneda euro a coborât la 1,0335 dolari, cel mai redus nivel din noiembrie 2022, în contextul speculațiilor că Banca Centrală Europeană (BCE) va trebui...

Ninsorile masive din Europa Occidentală creează haos: trafic paralizat și Turnul Eiffel închis temporar

Ninsorile abundente din Europa Occidentală au provocat perturbări majore ale transportului rutier și feroviar, iar Turnul Eiffel a fost închis temporar din cauza condițiilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă