19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăProfit de trei ori mai mare faţă de 2010 pentru COCOR

Profit de trei ori mai mare faţă de 2010 pentru COCOR

COCOR SA, compania care controlează centrul comercial Cocor Store, a înregistrat în primul trimestru al anului 2011 o cifră de afaceri de 5,86 milioane Ron şi un profit net de 1,53 milioane Ron. Valoarea acestui profit este de 3 ori mai mari faţă de realizările din aceeaşi perioadă a anului 2010.
 
 Creşterea de peste 200% atât la nivelul cifrei de afaceri cât şi a profitului net s-a datorat în principal redeschiderii Cocor Department Store, dar şi creşterii veniturilor din vânzarea spaţiului publicitar pe mediafaţadă. În primul trimestru al anului,  veniturile din publicitate au fost de 1.29 mil lei, în creştere cu 108,06% faţă de 0.62 mil lei în aceeaşi perioadă a anului trecut.

“Rezultatele din primul trimestru al anului au fost determinate de închirierea în proporţie de 85% a spaţiilor comerciale din magazinul Cocor, redeschis în urmă unei investiţii de 24.5 mil euro, cât şi de creşterea vânzărilor de spaţiu publicitar outdoor de pe Cocor Media Channel, cea mai mare mediafaţada din Europa continentală” , a declarat declară Nina Scarlat, Director General Cocor SA.

În acelaşi timp, veniturile totale ale COCOR SĂ au crescut cu 5 milioane lei faţă de valoarea de 4 milioane lei în perioadă similară 2010, fiind influenţată atât de creşterea veniturilor din exploatare dar şi de creşterea veniturilor financiare că urmare a aprecierii cursului de schimb al monedei naţionale. Pentru 2011, Cocor SA a bugetat o cifră de afaceri de 25.7 mil lei. 

„In 2011 ne concentrăm pe promovarea Cocor Store, atât din perspectivă brandurilor pe care le găzduim cât şi a celorlalte facilităţi pe care le oferim clienţilor: parcarea de 200 locuri în plin centrul capitalei, cabina de probă virtuală sau Galeria Designerilor Români, concept unic în România” , a adăugat Nina Scarlat.
 
 
Acţionarii semnificativi ai societăţii COCOR SA (COCR) sunt Liviu Ursan – 14,83%, Daniel Stoica – 14,65%, Broadhurst Investments – 13,32% , SIF Transilvania – 10.24% şi SIF Muntenia – 10%. În şedinţa Consiliului de Administraţie din 9 mai 2011 administratorii au votat schimbarea structurii Consiliului de Administraţie, respectiv Preşedintele Consiliului de Administraţie SC Staar Rating SRL, reprezentată prin Dan Barbulescu, a fost înlocuit de SC Popescu Management SRL, reprezentată prin Florin Popescu.

 

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...
Ultima oră
Pe aceeași temă