19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăProcuror de la Parchetul General, condamnat la 4 ani de închisoare

Procuror de la Parchetul General, condamnat la 4 ani de închisoare

Ceort a pretins 260.000 de euro de la un om de afaceri în schimbul adoptării unei soluţii favorabile.

În acelaşi dosar, Victor Ignat, la data faptei avocat suspendat în cadrul Baroului Bucureşti, a primit o condamnare de 3 ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la luare de mită şi obligat la muncă în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile în cadrul Primăriei Voluntari sau în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov.

Decizia nu este definitivă.

Potrivit DNA, Cătălin Ceort, în calitate de procuror, în decembrie 2016, în mod indirect, prin intermediul lui Ignat, ar fi pretins suma de 260.000 de euro de la un om de afaceri (martor în cauză), cercetat pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, într-un dosar penal aflat în instrumentarea magistratului.

Sursa citată precizează că banii ar fi fost pretinşi de Ceort în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu un act contrar acestor îndatoriri, în sensul adoptării unei soluţii favorabile faţă de martorul respectiv.

DNA menţionează că, în 27 decembrie 2016, în scopul arătat, Victor Ignat a primit de la omul de afaceri suma de 30.000 de euro, moment în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă