19.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPrima zi de haos la ghişee

Prima zi de haos la ghişee

Mii de persoane plătite prin contracte de drepturi de autor şi persoane fizice autorizate (PFA) s-au îngrămădit ieri să dea bani statului în contul contribuţiilor pentru veniturile profesionale.

La orele dimineţii s-a instalat haosul la Casa de Asigurări de Sănătate, la Casa Naţională de Pensii, precum şi la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă, ieri, 25 august fiind data-limită a plăţilor depunerii declaraţiilor. Oamenii s-au izbit însă de lipsa de informaţii, de apariţia târzie a formularelor şi a conturilor în care pot fi virate noile contribuţii.

Ministrul Muncii, Mihai Şeitan a apreciat că e firesc să fie astfel la început şi a promis că va întârzia penalizările.  „Este normal ca prima oară când se fac astfel de declaraţii oamenii să nu fie foarte siguri pe ce se completează. Toată săptămâna aceasta îşi pot depune aceste declaraţii fără nici un fel de problemă”. Potrivit legii, întârzierea la plata contribuţiilor atrage amenzi cu sume cuprinse între 2.500 şi 5.000 de lei. „Poblemele pe care le-am identificat în aceste zile au fost legate de faptul că aceste persoane sunt plimbate de la un ghişeu la altul.

Trebuie spus că în toate instituţiile, nu numai în România, declararea se face într-un loc, iar plata se face într-un alt loc, este principiul separării operaţiunilor. În mod normal, în momentul în care se depune, şi declaraţia se depune o singură dată, la cele trei instituţii, pentru a fi luată acea persoană în evidenţă şi introdusă în bazele de date care sunt gestionate la fiecare dintre cele trei instituţii, şi vor plăti în luna următoare”, a declarat  Doina Pârcălabu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii.

Cele mai citite

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a folosit bancnote false de 200 de euro în săli de jocuri electronice 

După ce un tânăr în vârstă de 27 de ani ar fi folosit bani falși (n.r. bancnote de 200 euro) pentru a se juca...

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă