12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăO ţară zdruncinată de un memory stick sau cum a ajuns Grecia...

O ţară zdruncinată de un memory stick sau cum a ajuns Grecia în genunchi

Grecii au protestat ieri violent la Atena împotriva vizitei Angelei Merkel, în care văd principalul responsabil pentru austeritatea pe care trebuie să o îndure, dar dacă vor să găsească adevăraţii vinovaţi, ar trebui să privească în propria curte.

Câteva mii de greci s-au bătut ieri – din nou – cu poliţia în centrul Atenei pentru a protesta împotriva vizitei cancelarului german, Angela Merkel, pe care atât stânga, cât şi dreapta l-au portretizat drept un ofiţer nazist venit să impună austeritatea teutonă blândei naţiuni mediteraneene. Dar adevărul este că, indiferent de ideologie, clasa politică elenă este fericită să îndrepte degetul acuzator către „duşmanul” extern pentru a deturna atenţia de la dezvăluirile despre amestecul de anarhie fiscală şi corupţie generalizată care a dus Grecia în faliment. Ultimul scandal are în centru o sinucidere misterioasă, un memory stick pe care nimeni nu-l mai găseşte şi o listă de 2.000 de oameni cu conturi în Elveţia.

Coşmarul german: „Uniunea de transfer”

Câţiva demonstranţi îmbrăcaţi cu uniforme militare germane au defilat ieri cu un drapel nazist în Piaţa Syntagma, un gest care se doreşte suprema insultă adresată Germaniei şi cancelarului ei, socotit vinovat pentru cei doi ani şi jumătate de austeritate şi suferinţe prin care au trecut grecii. Puţin pare să le pese acestor demonstranţi şi editorilor ziarelor elene, care par să fi convenit că fiecare număr trebuie să conţină în mod obligatoriu o caricatură dedicată crizei decorată cu svastici că Germania este cel mai mare contributor la salvarea Greciei de faliment. Grecia a primit până acum 149 miliarde de euro de la FMI şi ţările zonei euro, dintre care 34 de miliarde sunt banii contribuabilului german, pe care neamţul obişnuit se teme că n-o să-i mai vadă niciodată.

Or, exact acesta este principalul coşmar al germanilor, atât al cetăţenilor, cât şi al politicienilor: transformarea Uniunii Europene (sau, cel puţin a zonei euro) într-o „uniune de transfer” a bogăţiei de la ţările nordice la cele sudice. Discuţiile despre „uniunea de transfer” au fost prilejuite nu atât de lansarea, luni, a Mecanismului de Stabilizare Financiară, cât mai ales de sărbătorirea, săptămâna trecută, a unui alt experiment de „uniune de transfer”: reunificarea germană. Germania de Vest a cheltuit până în prezent aproximativ 2.000 de miliarde de euro pentru a readuce Estul la acelaşi nivel (cu rezultate împărţite în cel mai bun caz), iar vest-germanii plătesc şi acum „o suprataxă de solidaritate” cu fraţii lor est-germani. Cum mecanismul de stabilizare, ca şi salvarea Greciei au fost descrise tot în termenii „solidarităţii europene”, nemţii au ajuns să se teamă că ori de câte ori vine vorba despre solidaritate, asta înseamnă că ei trebuie să scoată bani din buzunar.

În fapt, spre deosebire de greci, nemţii sunt dedicaţi unităţii europene până într-acolo încât au ajuns să se învinovăţească pe ei înşişi pentru criza europeană. Săptămâna trecută, chiar de ziua naţională, Der Spiegel a publicat un editorial în care aşeza reunificarea germană la originea crizei actuale şi susţinea că sumele cheltuite pentru reunificare ar fi fost mai mult decât suficiente pentru menţinerea stabilităţii euro şi salvarea Greciei. Cu alte cuvinte, există nemţi care îşi închipuie că de vină pentru nenorocirea grecilor este unitatea germană. Fraierii!

Unde sunt banii grecilor? La Londra, fireşte

Grecia suferă cu adevărat. În doi ani şi jumătate economia s-a contractat cu peste 25% iar şomajul a atins 25%, cu un procent înspăimântător de 50% în rândurile tinerilor. Austeritatea a forţat guvernul să caute bani sub fiecare piatră a Eladei pentru a aduce bani la buget pentru plata datoriilor şi ceea ce a scos la lumină acest efort este o realitate pe care o ştia toată lumea: pe cât de săracă este Grecia, pe atât de bogaţi sunt grecii.

În primăvara anului trecut, o ştire a stârnit stupoare la Atena. Lavrentis, Lavrentiadis un bogat bancher grec, căuta să îşi cumpere o reşedinţă la Londra pentru care era dispus să cheltuiască 650 de milioane de lire sterline. Tranzacţia nu s-a mai făcut pentru că autorităţile elene au declanşat o anchetă pentru evaziune fiscală şi spălare împotriva lui Lavrentiades. Episodul a deschis ochii autorităţilor asupra unui fenomen mai răspândit decât se bănuia. Bogaţii Greciei preferă să cumpere proprietăţi la Londra, destinaţie tradiţională a investiţiilor imobiliare „de criză” din întreaga lume. Responsabilii greci estimează că numai în 2009-2010, 250 de greci au cheltuit 100 de milioane de lire pe proprietăţi la Londra iar recent, autorităţile financiare britanice au oferit Greciei o listă detaliată cu 400 de nume – politicieni, oameni de afaceri, armatori şi sportivi celebri – care au cumpărat şi vândut proprietăţi scumpe la Londra, în vreme ce acasă au declarat venituri mult mai mici, evitând să plătească taxe. Iar Londra este numai o mică porţiune a tabloului, asupra căreia s-a putut face lumină pentru că guvernul britanic s-a arătat dispus să coopereze. Potrivit vânătorilor de taxe din Ministerul elen al Finanţelor, cea mai mare parte a banilor grecilor bogaţi nu sunt însă la Londra, ci în conturi din Elveţia, Singapore şi chiar Georgia, ţări mai puţin dispuse la comunicare.

Dar cea mai şocantă descoperire a autorităţilor greceşti nu este că bogaţii Greciei îşi ascund banii în conturi şi proprietăţi străine, ci că toţi grecii din clasa mijlocie, cât de cât înstăriţi, fac exact acelaşi lucru… şi o fac în masă. Cele 60 de milioane ale lui Lavrentiades au atras atenţia pentru că reprezentau o sumă enormă chiar şi pentru Londra, dar agenţii imobiliari londonezi au declarat pentru New York Times că, în general, grecii avuţi cumpără proprietăţi în valoare de 1-1,5 milioane de lire, dar că majoritatea tranzacţiilor valorează între 300.000 şi 500.000 de lire. Medici, avocaţi, contabili, bancheri de nivel mediu, orice grec cu o slujbă relativ bună preferă să îşi plaseze banii în apartamente modeste la Londra în loc să plătească taxe şi impozite la Atena.

Acest anarhism fiscal are caracter de masă şi afectează finanţele Greciei în mod dramatic. În disperata lor foame de bani, autorităţile au declanşat o investigaţie fără precedent împotriva unei liste de nu mai puţin de 54.000 de persoane bănuite că au declarat venituri mai mici şi au transferat diferenţele în bănci din străinătate. Suma totală transferată? 30 de miliarde de dolari!

Memory Stick-ul şi virginitatea pierdută a Herei

Joia trecută, un fost oficial al ministerului grec de interne în guvernarea socialistă a fost găsit spânzurat în propria casă. Sinuciderea acestuia a fost pusă pe seama faptului că numele său figura pe o listă de 30 de politicieni cercetaţi pentru fapte de corupţie într-o anchetă declanşată la mijlocul lunii septembrie. Investigaţia, pusă, ca şi pe la noi, în sarcina premierului de centru-dreapta Antonis Samaras a trezit nemulţumirea profundă a celorlalţi membri ai coaliţiei de guvernământ, socialiştii, care ameninţă să iasă de la guvernare şi să arunce Grecia în haos politic şi economic.

Oricât de spectaculoase ar fi însă descoperirile procurorilor în ceea ce îi priveşte pe cei 30, ele nu se compară nici pe departe cu conţinutul unui stick de memorie înmânat în 2010 de fostul ministru francez de Finanţe şi actual director al FMI, Christine Lagarde, omologului său elen, Giorgios Papacostiniou. În interior se afla o listă cu 1.991 de nume de politicieni, oameni de afaceri şi bancheri şi informaţii detaliate despre modul în care atât politicienii dreptei, cât şi ai stângii s-au îmbogăţit şi au îmbogăţit oligarhia Greciei prin contracte cu statul supradimensionate, mită, evaziune şi mai toate crimele financiare imaginabile. Stick-ul descrie – se spune – modul în care au fost prădate finanţele publice în mod sistematic de politicienii care s-au folosit de aşa-zisele „lucrări publice” finanţate generos de la buget şi, de aceea, a dispărut. Banii au ajuns în filiala din Geneva ai băncii britanice HSPC. Stânga şi dreapta dau vina una pe cealaltă dar adevărul este că în condiţiile în care alternativa politică o reprezintă extrema dreaptă de la Zorii Aurii şi extrema stângă de la Syriza, până şi europenii răsuflă uşuraţi că stick-ul a fost făcut pierdut.

Cu toate acestea, clasa politică elenă rămâne profund maculată de aceste scandaluri de corupţie indiferent cât ar da grecii vina pe Germania şi pe Angela Merkel. New York Times îl citează pe Pantelis Boukalas, editor politic al cotidianului Khtimerini. „A fost un lac în Argos în care mitul spune că Hera obişnuia să se îmbăieze de fiecare dată când făcea dragoste cu Zeus şi redevenea pe dată virgină. Astăzi, lacul nu mai există. A fost secat în cadrul unui proiect de lucrări publice”.   Text Box:

 

Pe vremuri era un lac în Argos în care mitul spune că Hera obişnuia să se îmbăieze de fiecare dată când făcea dragoste cu Zeus şi redevenea pe dată virgină. Astăzi, lacul nu mai există. A fost secat în cadrul unui proiect de lucrări publice.”

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă