12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăNoul acord cu FMI, finalizat la începutul lui 2011

Noul acord cu FMI, finalizat la începutul lui 2011

Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, a declarat joi că noul acord, de tip preventiv, cu Fondul, care va însemna o linie de credit pusă la dispoziţia României în cazul unor şocuri externe, va fi încheiat cel mai probabil la începutul anului viitor, pe o sumă mult mai mică. “Acordul de tip preventiv nu va însemna tragere de bani din partea României, ci o linie de credit pusă la dispoziţia României, care poate să fie trasă numai în cazuri extreme şi, anume, în cazul unor şocuri externe foarte puternice în 2011 sau în anii care urmează. Suma va fi mult mai mică, iar volumul ei urmează să îl stabilim în timpul discuţiilor şi sigur când va fi finalizat noul acord, probabil la începutul anului viitor” a spus Tănăsescu, citat de NewsIn.

Întrebat de ce sumă ar avea nevoie România în prezent, Tănăsescu a precizat că “problema cuntumului viitorului aranjament nu a fost încă discutată”. Delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) va fi prezentă în România până pe 1 noiembrie, pentru evaluarea acordului în derulare şi demararea discuţiilor pentru încheierea unei noi înţelegeri. Programul FMI pentru România a fost aprobat la 4 mai 2009, împrumutul total ridicându-se la 13,15 miliarde euro (11,443 miliarde DST). Aranjamentul permite statului acces la resursele FMI în echivalentul a 1,111% din cota României în cadrul Fondului.

Ultima misiune de evaluare a FMI s-a încheiat la începutul lunii august, concluzia fiind aceea că România şi-a îndeplinit majoritatea criteriilor de performanţă, cu excepţia plafonului pentru arierate şi a ţintei indicative pentru cheltuielile curente. Boardul executiv al FMI a finalizat, la sfârşitul lunii septembrie, cea de-a cincea evaluare a Romaniei în cadrul acordului de finanţare externă, în urma căreia instituţia a pus la dispoziţie a şasea tranşă din împrumut, în valoare de aproximativ 884 milioane euro (769 milioane DST). Astfel, suma livrată României de către Fondul Monetar Internaţional, în cadrul acordului de tip stand-by încheiat pe doi ani, se ridică la 11,27 miliarde euro (9,8 miliarde DST).

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă