16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăNavă vândută la preţ de Dacia

Navă vândută la preţ de Dacia

Nava cu zbaturi „Cetatea”, activă din 1903 până în 1991, a fost vândută la licitaţie, la începutul acestei săptămâni, de Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi la preţul de 7.903 euro, echivalentul unui Sandero cu „opţiuni”. Nava a fost cumpărată de  Nicost SRL Galaţi, o firmă care are ca obiect de activitate comertul cu amănuntul de produse alimentare, băuturi şi tutun. 

“Cetatea”, construită în 1903 la Turnu Severin, a fost nava hidrografică a Comisiei Europene a Dunării ce marca şenalul navigabil prin geamanduri. Zbaturile erau puse în mişcare de o maşină cu abur cu dublă expansiune, de 130 CP. În timpul războiului balcanic din 1913, la bordul navei au fost cazaţi observatori militari din Franţa, Spania, Italia, Germania şi Rusia. În 1980, nava a intrat în reparaţii capitale la Şantierul din Orşova şi a mai navigat până în 1991, apoi a fost lăsată să ruginească. În luna ianuarie a acestui an, directorul AFDJ Galaţi, Florin Uzumtoma, a anunţat că secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Anton Marin, şi-a dat acordul pentru vânzarea a 17 nave, printre care şi „Cetatea”. „Avem nave vechi de 40-60 de ani. Ele sunt evaluate şi scoase la licitaţie. În cazul în care nici la licitaţie nu este nimeni interesat de ele, vor fi vândute la fier vechi”, a declarat Uzumtoma. Ca să fie inclusă în categoria „Tezaur” erau necesare, în total, 350 de puncte. În scripte, nava„Cetatea” are un deplasament de 164 tone, dar a fost vândută, practic, ca o grămadă de 46 de tone de fier vechi.    

 

In multe ţări, navele cu zbaturi sunt folosite pentru croaziere sau devin muzee plutitoare.

Cele mai citite

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...
Ultima oră
Pe aceeași temă