13.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăLocuinţe cu mici, bere şi haine

Locuinţe cu mici, bere şi haine

Organizatorii eve­ni­men­tului speră astfel să-i determine pe români să vină din nou cu miile la un târg imobiliar. Într-o perioadă în care puţini se mai interesează de ofertele imobiliare, organizatorii târgurilor de profil caută soluţii pentru a creşte numărul vizitatorilor. Şi cum micii, berea şi hainele se vând bine la români, organizatorii târgului imo­biliar tIMOn s-au gândit la o prezentare inedită a ediţiei din această primăvară.

„În perioada 18 – 21 martie, Piaţa Constituţiei nu va găzdui doar un târg imobiliar, ci îi va întâmpina pe bucureşteni cu 700 mp de spaţiu verde, 1000 mp expoziţie de îmbrăcăminte, încălţăminte şi produse tradiţionale româneşti, un restaurant şi o cafenea”, se arată în comunicatul transmis de reprezentanţii târgului Imobiliar Naţional tIMOn.

„Ne-am dorit foarte mult ca bucu­reş­tenii să nu mai recepteze goana după case ca pe un calvar, ci să le transformăm căutarea într-o zi de relaxare, în aer liber. De aceea, ne-am străduit să aducem în acelaşi punct locurile pre­fe­rate de bucureşteni într-un weekend de relaxare”, a adăugat Vlad Vlăsceanu, director tIMOn.

Tot în piaţa Constituţiei va mai fi prezentată şi o expoziţie de decoraţi­uni de grădină şi parc, unde bucu­re­ştenii se pot plimba, odihni pe băncuţe sau pot admira plantele exotice.

„Toate acestea pentru ca procesul de căutare a unei locuinţe să fie unul plăcut, pentru că pe lângă locuinţă, oamenii mai au şi alte nevoi, dar şi pentru că bucureştenii merită mai mult decât clasicele expoziţii cu standuri şi pliante sau pentru că este timpul ca Bucureştiul să se alinieze la concep­tele europene de târguri şi expozi­ţii,” susţine Vlad Vlăsceanu, directorul tIMOn.

Reprezentanţii tIMOn spun că ediţia din acest an va fi cea mai scumpă din istoria târgurilor imobiliare de la noi, costurile ajungând la 500.000 euro.

Cele mai citite

Ziua Europei: Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru

Arcul de Triumf va fi iluminat joi, de Ziua Europei, în albastru, a anunțat Primăria Capitalei. Alte manifestări dedicate Zilei Europa vor avea loc...

Premierul Netanyahu și șeful CIA, William Burns, au discutat despre o „pauză” în operațiunile militare din sudul Fâșiei Gaza

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi şeful CIA, William Burns, au discutat miercuri la Ierusalim despre o posibilă 'pauză' în operaţiunile militare în sudul Fâşiei...

Ziua Europei: Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru

Arcul de Triumf va fi iluminat joi, de Ziua Europei, în albastru, a anunțat Primăria Capitalei. Alte manifestări dedicate Zilei Europa vor avea loc...
Ultima oră
Pe aceeași temă